Zorile

La începutul vacanţei de la terminarea liceului pînă la începerea facultăţii, m-a abordat Zumică:
- Hai două săptămîni la Constanţa, sau cît ne-ajung banii.
- La Constanţa!
- Constanţa, Mamaia, parcă contează; ştiu o gazdă în zona Soveja.
- Ce facem la mare?
- Plajă, baie şi agăţăm cehoaice.

Părea un plan bun. Zum era coleg de clasă şi locuia într-un apartament dichisit cu jaluzele si alte utilităţi, în clădirea băncii agricole Iaşi. Tatăl lui, director adjunct la banca menţionată era un tip calm care te interoga cu meticulozitate, ce mai: litera şi spiritul legii.

Uite aşa aterizăm noi în Soveja. Să economisim banii, o luam pe jos pînă-n Mamaia. În cîteva zile ne-am bronzat dar cehoaice n-am agăţat. Într-o seară Zum a propus schimbarea teritoriului; şi-a decis restaurantul Zorile din Constanţa; unde-am comandat friptura standard cu cartofi prăjiţi şi bere. La o masă vecină, un domn grizonat şi prezentabil petrecea seara cu prietena. Acesta pe puţin cu 30 de ani mai tînără ar fi vrut să danseze dar el nu se lăsa urnit. Zum politicos:
- Domnişoară dansaţi?
Ea acceptă fericită. Ca-n melodia lui Salvatore Adamo! A dansat-o Zum trei dansuri, apoi eu unul si iar trei Zum. După care ne-am terminat restul de bere şi-am descoperit că perechea părăsise localul. Chelnerul:
- Aveţi două beri şi un mesaj de la masa vecină.

Zumică citeşte nerăbdător mesajul, mototoleşte hîrtiuţa şi-o aruncă nervos în scrumieră. O recuperez, mesajul mi-a rămas înca în memorie:
- Mi-aţi încălzit-o suficient, mă grăbesc s-o f.t, vă mulţumesc!