Despre vinuri (IV)

De Armindeni, bunica ne dădea cîte un păhărel de vin pelin. Pelinul (artemisia absinthinum), o plantă pe care nici caprele n-o mănîncă, creşte pe la marginea drumurilor şi dă vinului un gust amar. Se spune că-n exces pelinul provoacă halucinaţii!? Comerţul socialist a introdus vinul pelin la kg încercînd să-i mascheze aromele neplăcute. La un moment dat singurele două produse din alimentare erau muştarul şi vinul pelin. Alte ţări, mai dibace folosesc pelinul la prepararea vermutului şi a lichiorului de absint.

Cînd ne-a vizitat socrul în America, Roşcata a pregătit o masă festivă cu tot tacîmul. La friptură musafirul a început să ne povestească:
- Într-o zi, pe vremea cînd locuiam la Lupeni, tot oraşul a aflat c-au murit gîştele farmacistului!
Ia o pauză, înghiţind o nouă bucată de muşchiuleţ. Eu, nerăbdător:
- De ce-au murit?
- Păi se zvonea că le-a dat mult de mîncare şi nimic de băut.
Cum noi ne uitam nedumeriţi, el ne arată paharele goale. Rîsete, apoi am avut grijă să aibă permanent paharul plin cu vin.