Fabrica de diamante (IV)

Amsterdam nu e un oraş mare. Are multe canale şi biciclete. Dacă întredeschizi uşa maşinii în trafic, sigur cade un biciclist! Am lăsat Opelul închiriat în faţa hotelului şi ne-am aventurat printre cafenelele mirosind a cînepă. Timpul trece repede dacă vizitezi Rijksmuseum cu impresionanta colecţie împrumutată din fostele colonii, museul Van Gogh sau fabrica turistică de bere Heineken. Geamurile din cartierul roşu sînt fascinante dar atenţie şi la moţurile lăsate de cîinii de companie, pe trotuare.

La final am vizitat una din fabricile de diamante cu intrare gratuită. Grupul nostru era subţire: eu, Roşcata, copila noastră Iris şi alt cuplu din Australia. În prima fază am fost informaţi despre: diamante şi defectele lor, karate, tehnicile de tăiere şi lustruire. Parcă mi-aş fi amenajat şi eu o făbricuţă, în garaj! Partea a doua s-a desfăşurat într-o camera de prezentare, de fapt un seif. Ne-am aşezat la o masă lungă; ghidul pe-o parte, turiştii pe cealaltă impresionaţi de faţa de masă din catifea neagră.

Ghidul a apăsat un buton invizibil nouă şi ţac-pac uşa masivă s-a închis. Apoi s-a transformat brusc într-un vînzător volubil. A început să scoată abil diamante din cutii de lemn căptuşite tot în catifea neagră. În viaţa mea n-am văzut atîtea diamante! Începeau de la $1000 şi preţul tot urca. Se uita permanent în ochii adulţilor:
- Întrebări?
Mi-am revenit din şocul diamantelor:
- Tocmai ne-aţi explicat: multe defecte sînt mascate la expunerea diamantelor pe fond negru!
Începe să rîdă. Încearcă iar să ne vîndă, lăudînd marfa; noi nu manifestam nici o intenţie. Strînge diamantele, fiecare în lăcaşul lui. Ne deschide uşa. Realizez, nu s-a uitat niciodată la copil:
- Iris, dă-mi diamantul!
Lucrurile se precipită: buton, uşa ţac-pac. Nu mai e volubil ci disperat.
- Care diamant?
- Am glumit.
Scoate iar cutiile şi numără cu atenţie. Se linişteşte.