Cocoa a fost primul nostru cîine american; de fapt era rhodesian ridgeback. :) Am tăiat o ferestruică de 15x15cm în poarta de la curte să vadă şi ea strada. Mai tîrziu, am montat un zăvor la nivelul acestei deschideri. Cel care intră în curte, trebuie sa-şi introducă mîna pe ferestruică şi să deschidă zăvorul pe bîjbîite, înfruntînd eventual cîinele! Într-o zi, cînd am chiulit de la serviciu, mă trezesc cu-n tinerel nonşalant în curte:
- Ce-i cu tine?
- Sînt de la Edison, am intrat să citesc contorul.
- Pînă acum îl citeau din stradă, cu binoclul.*
- Nu al dumneavoastră, al vecinului.
- Nu ţi-e frică de cîine?
- Nu, e blîndă.
Pe vremea lui Wilson nu îndrăznea nimeni să deschidă poarta. El se uita pe laterală în deschizătură, nu-i încăpea capul! Odată un tip care încerca să-mi vîndă ceva mi-a întins o broşură peste poartă. Pitbull-ul a sărit imediat.
- Mă avertizează!
- Nu cred, vroia să-ţi ia mîna.
În concluzie, nu intraţi în curţi necunoscute. :) Ce-am păţit eu:
Înainte de cumpărarea casei, vizitam diverse proprietăţi, însoţit de agentul de imobiliare, John. Atunci nu apăruseră lacătele cu cod şi necesita prezenţa proprietarului. La una din case ajungem noi la ora stabilită şi stăpînul ioc. Sună John la sonerie, înjurînd. Mă uit eu la configuraţie:
- Putem sări gardul şi prin stînga şi prin dreapta.
- OK, eu prin stînga, tu prin dreapta.
Gărduleţul de lemn era aşezat pe un zid de cărămizi cam de-un metru. Sar relativ uşor. Se aud nişte paşi rapizi pe ciment! Mă uit înapoi, eram deja la vreo 2 metri de gard, încremenesc. Cîinele rămîne surprins la vederea mea, în curtea lui. Niciodată nu i se întîmplase aşa ceva. Frînează şi se opreşte la un metru de mine. Eu încep să-i vorbesc emoţionat în romaneşte:
- Cuţu, cuţu ... cuţu, cuţu
În sfîrşit realizez, îi e mai frică de mine decît mie de el fiindcă scapă cîţiva stropi de pipi pe ciment! Sînt salvat.
* Acum ne-au schimbat contorul mecanic cu unul electronic. Îl citesc de la sediul lor, şi chiar am un grafic zilnic al consumului, dacă intru pe site.
După cum ştiţi de la liceu, energia electrică E = P x t unde P este puterea iar t este timpul. La rîndul ei P = U x I x cosθ, unde U este tensiunea, I este curentul şi θ este de defazajul între tensiune şi curent. Cînd cele două: U şi I sînt în fază adică sarcina este rezistivă (becuri, resouri, etc) cosθ = 1 atunci contorul mecanic măsoară corect puterea.
În realitate prin casă avem şi motoare (frigider, maşină de spălat, etc) şi contorul mecanic cam neglijează inductanţele, măsurînd mai mult. În principiu s-ar putea cere despăgubiri, dacă bine înţeles n-aţi introdus un film !!? Contorul electronic măsoară corect, totdeauna.
6 comentarii:
apropo de intalnirea ta cu cainele, era odata demuuuult, cand eram mai junior… venise cineva in vizita c-un caine lup alsacian, caine zdravan si la trup si la uitatura; i-a prins lesa-n gard si a intrat in casa la palavre; eu pe langa caine, dau sa ma apropii, el harst spre mine, eu fuga inapoi, el zdrang sugurumat de lesa; ei bine am facut jocul asta timp de vreo juma de ora – o ora, privindu-i cu teama coltii ascutiti dar increzator in adapostul pe care mi-l asigura zgarda infipta in gard…
dupa un timp iese stapanul si cautand cainele din ochi da o strigare; cainele harst, se smulge din lesa pe care o face praf si da fuga la stapan sictirit peste poate de plictisul indurat alaturi de mine; eu raman cu genunchii inmuiati ca o inghetata (de cacao) in mijocul verii…
care va sa zica putin ii pasa lui la o adica de lesa aia in care era prins!
uhhh...
Cesar face doar un NTZ! si o atentionare cu degetul spre caine :))
Cred ca o sa-mi iau un caine sa incerc acasa. Daca nu-ti mai scriu, inseamna ca sunt lipsita de degete de la prea multi 'NTZ'!
Mno, limba romana bate orice.
ps. mai spune, imi place cum povestesti.
am crescut inconjurata de animale (deci si de caini). unul chiar m-a muscat. am facut antirabic, etc... dar tot imi plac la nebunie cainii.
eu n-am o memorie buna si ca sa-mi amintesc formule, faceam intotdeauna asociatii. De ex. consumul de energie mi-l aminteam asa:
E=UIT :)
@mosu: asa e citeodata capata puteri pantagruelice: gaina cind devine closca cu pui (nu aia de la Moscova), ursoaica cu pui si Bella cind vine sarbatoarea nationala americana 4 iulie. La noi in oras sint interzise artificiile si de aia cei care le cumpara incep cam cu o luna inainte si termina cu o luna dupa ... sa nu-i prinda politia. Bella pe durata asta are puteri exceptionale. Cauta un loc sigur si fiindca nu-l gaseste, roade tot. :))
@Cleo: manusi si sigur vreau sa-mi mai scrii; dar luna asta am scris cam mult!
@Cora: formula e buna daca sarcina opune doar rezistenta. :)
Desi mie imi plac cainii si mi-am dorit din cand in cand sa am si eu unul personal o data, si eram cam suparat pe mama ca nu m-a incurajat de loc in aceasta directie, mi-am dat seama, dupa ce am mai crescut, ca nu am rabdarea necesara ca sa am intr-adevar grija de unul adevarat. Asa ca ma consolez admirandu-i pe ai altora pe strada si urmaring cu fidelitate Westminster Kennel Club Dog Show la TV.
Aici unde sunt eu acum in Norvegia majoritatea cainilor intalniti pe strada sunt foarte frumosi si arata si f. bine ingrijiti si cuminti, de parca ar fi gata pregatiti pentru vreun concurs. Singurii caini care imi creeaza mie palpitatii sunt ori aia mici si agitati care apar hamaind pe neasteptate de dupa vreun colt in calea mea, fie cainii lupi ai politistilor, care arata destul de fioros, de care eu personal nu indraznesc sa ma apropii prea mult, sau, mai rau, sa ii mai si privesc in ochi. O data m-am apropiat de o masina parcata de Politie si deodata prin geam a ridicat capul un caine lup care a latrat o data asa de sever la mine de era sa fac infarct pe loc ! Efectiv am plecat automat ochii in jos, si am inceput sa merg cu spatele, retragandu-ma usor de langa masina respectiva, ca sa nu il enervez si sa nu mai latre inca o data, ca nu cred ca as mai fi putut suporta sa il mai aud inca o data. Noroc ca era in masina. Daca vreodata vad vreunul pe strada langa politist, eu personal ii ocolesc cat pot de mult, ca mereu am impresia ca as putea face ceva in mod involuntar care ar putea sa-i supere sau sa le trezeasca cine stie ce amintire atavica neplacuta despre persoanele asa mai timid-anxioase insa nemaipomenit de curioase din fire (in sens de bagat nasul mereu unde nu le fierbe oala) de genul meu, si ar fi in stare sa sara pe mine.
Mi-am dat seama, de-a lungul timpului, ca, in afara de cainii lupi, totusi, in general, imi plac cainii care au fost traditional folositi istoric drept caini ciobanesti, iar acum, ca i-am vazut mai de aproape, imi plac si cainii tragatori de sanie, deci in general cainii "utilitari" (working breeds). Mi se par si simpatici, majoritatea avand par lung care te indeamna sa ii mangai, sunt si de marime medie-mare, ceea ce mie imi inspira siguranta, au si un temperament calm de obicei, nu latra isteric la orice fleac, plus ca mi se par inteligenti.
Eu mereu am vrut sa citesc cartea asta, "Dogs Never Lie About Love: Reflections on the Emotional World of Dogs", scrisa de Jeffrey Moussaieff Masson, un autor care mie personal imi e simpatic, dar nu am apucat sa o citesc atunci in perioada cand citeam mai multe carti, si acum imi cam pare rau.
Pisicile nu pot sa le sufar, mai ales alea cu ochi galbeni, desi nu am superstitii deosebite legate de ele. Dar uite ca am gasit recent pe blogul lui Adrian Ciubotaru un link la articolul asta despre "cultul felinelor" care mi s-a parut interesant: http://www.prospectmagazine.co.uk/2011/07/the-cult-of-cats/
Mama, e de inteles; daca tu n-ai fi avut grija de caine, s-ar fi transformat in datoria ei.
Cainele lup din masina politiei te-a luat pe neasteptate si de aici sperietura. :)
Despre Jacob pisica autorului articolului recomandat: "I know that he appreciates the feeding; but I’m equally certain that, if our sizes were reversed, the only thing that would stop him from eating me instantly would be the pleasure of hunting me first"
Trimiteți un comentariu