Artele Marţiale (II)

În Los Angeles, mulţi părinţi mîndri, afişează pe maşinile lor etichete autoadezive cu-n text: băiatul meu este premiant la şcoala ... cutare. Alţii mai războinici afişează: băiatul meu îl bate la orice oră de zi sau noapte, pe premiantul tău. Ce vremuri trăim, pînă şi fetele se bat!?

Am văzut prima dată o luptă judo, în studenţie, la invitaţia prietenul meu Adrian, timişorean cu părinţi olteni! :) Era tot un fel de trîntă unde aveai voie să ţii oponentul de halatul rezistent. Cînd a terminat l-am întrebat:
- De ce ţipai aşa tare?
- Să intimidez adversarul.

Mai aproape de zilele nostre, m-a trimis Roşcata să aduc un bilet de avion din Little Saigon. Acesta este situat în oraşul Westminster, Orange County. După terminarea războiului vietnamez în 1975 s-au refugiat aici 35 de mii. Muncitori şi întreprinzători vietnamezii au transformat cîmpurile de căpşuni în locuinţe şi magazine. La fel ca romanii emigraţi înainte de 1989 majoritatea s-au înscris la partidul republican cu o platformă politică mai anticomunistă. În 1999 patronul unui magazin video din Little Saigon a expus în vitrină steagul nou vietnamez şi portretul lui Ho Chi Min. A crezut în libertatea de exprimare! Mii de conaţionali au protestat în faţa magazinului şi actualmente nu se ştie unde a dispărut patronul.

Agenţia de voiaj era situată lîngă o şcoală de arte marţiale. Un grup mare de discipoli aşteptau costumaţi să intre în sală. Cînd m-au văzut au început să se aplece respectoşi. Mai era cîte unul care întors fiind, nu m-ă remarcase; ghiontit şi atenţionat se apleca imediat. M-am simţit precum Ceauşescu în vizită la coreenii nordici!

Prietenii mei Dănut şi Edi au fost ani de zile manageri la un complex de locuinţe din Monterey Park. Majoritatea locuitorilor sînt chinezi şi numărul lor creşte permanent! Fetiţa lor Alex a urmat o şcoală Kungfu. O dată am însoţit-o pe Edi la serbarea de sfîrşit de sezon a şcolii. M-am aşezat în spate şi aşteptam să înceapă seria de lupte demonstrative. Brusc s-a lăsat linişte, a intrat marele maestru. Studenţii şi părinţii s-au aplecat cu respect, numai eu am rămas drept, nerealizînd situaţia. Marele maestru a venit direct spre mine, mi-a strîns mîna şi a spus ceva şîşîit. M-am aplecat şi eu, în aplauzele audienţei.