Mockingbird

Demult, am citit o povestire săteasca, a lui Sukşin. Kolea cînta (zbiera) noapte de noapte la armonică. Se îndrăgostise de Nina. Sătenii care se culcau odată cu găinile erau disperaţi şi-l înjurau. În fine după un timp, este acceptat, se programează nunta şi cîntările încetează.

Cam la fel ne-am procopsit într-o dimineaţă cu un Mockingbird. Ne-am bucurat de repertoriul lui impresionant. El s-a poziţionat pe stîlpul care ne alimentează casa cu energie electrică şi internet de unde schimba cu nonşalanţă un tril cu alt tril. Cîteodată imita chiar şi o alarmă de maşină care i-a plăcut. Am încercat un dialog prin fluierături. Nu s-a lăsat ademenit. Îşi căuta insistent perechea.

Mockingbird-ul seamană cu o vrabie mai mare, gri şi niţel alb la aripi. Este agresiv, săptămînal sigur vezi vreo cioară (presupun care i-a atacat cuibul) urmărită în zbor. Nu numai o urmăreşte, ci o şi loveşte cu ciocul în cap. Să se salveze, cioara trebuie să se aşeze undeva.

Să revin la Mockingbird-ul nostru care parcă semăna cu unul de anul trecut care îmi mînca strugurii. În mai ne-a cîntat între orele 9 şi 11, în iunie a mai adăugat o repriză între 17-19 iar în iulie a inceput să cînte pe la miezul nopţii. Aşa că am început să arunc cuburi de gheaţă. Astea sînt cele mai indicate pentru că nu lasă urme la vecini! Roşcata, către colonia noastră de vrăbii:
- Mîine vă cumpăr boabe de grîu. Poate se sacrifică una din voi şi se împerechează cu cîntăreţul ăsta; să ne lase să dormim!

Pînă la urmă a dispărut, şi-a găsit perechea ori poate l-a împuşcat vecinul! Eu tot mă mai trezesc la miezul nopţii şi tare aş vrea să-l mai aud cîteva minute.