Aeroporturi (I)

Trebuie să ajung la Iaşi. Au trecut 5 ani de la ultima vizită. Plecăm cu noaptea-n cap. După o oră fără trafic, Roşcata ne azvîrle în vînzoleala aeroportului LAX. Trecem cu brio de security. Nu cumpărăm apă de $3 sticluța, un barman drăguț umple termosul lui Iris. Întîi zburăm la Houston. Nu dăm $10 pe sandwich-urile preambalate din avion, le mîncăm cu poftă pe cele înpachetate de Roşcata!

În sala de aşteptare pentru cursa de Frankfurt sînt mulți călători. Majoritatea, ignoră peisajul aeroportului cu avioane multicolore aşteptînd să fie încărcate/descărcate, uitîndu-se în jos cu patimă spre ifoane sau kindle.

Cel mai mare avion comercial din lume, Airbus A380 pleacă cu 30 de minute întîrziere. E grav pentru că la Frankfurt avem doar 1:35 timp de legătură. Ne consolăm pentru că vecinii noştri de scaune, au doar o oră pentru cursa de Cairo!

Stewardesele sînt de două feluri: zgîrcite, care îți toarnă doar o jumate de pahar din vinul de masă şi darnice care îți umplu paharul. A noastră aparține categoriei secunde şi are un nume nepronunțabil. O descos:

- Cîți oameni încap în avionul ăsta?

- Aproape 500 de pasageri şi 28 de membri ai echipajului. Eu m-am născut într-un sat nemțesc de aproximativ 1000 de locuitori, îi putem muta pe toți, în 2 curse.

- Ajunge o oră să prindem cursa de Bucureşti?

- Da, dar să vă grăbiți. Bagajele însă, sînt descărcate în 45 de minute!

Tot în fugă, Iris înainte, eu abia răsuflînd străbatem aeroportul din Frankfurt. Cumva, iar trebuie să trecem prin security. Nu aşteptăm la coada imensă, Iris arată bording pass-urile la o duduie care ne bagă direct la control. Iris bea repede apa din termos. Duduia, rîzînd:

- N-o să mai prinzi cursa va trebuie să te opreşti la toaletă!

Opresc rucsacul meu pentru cercetări amănunțite. Scot victorioşi un minuscul şpray cu spumă de ras care trecuse în LA, mă lasă totuşi să trec. Ne încălțăm şi încurelăm din mers reuşind să ajungem la poarta spre Bucureşti, la timp.

După o zi ajungem la destinație la ora13, bine înțeles fără bagaje. Duduia de la bagaje pierdute sau rătăcite este expeditivă şi amabilă. Bagajele sînt la Frankfurt şi vor sosi la o adresă din Bucureşti la ora 22. Am telefonul lui Doru şi ştiu să ajung la el dar chiar adresa exactă n-o dibuiesc. De frica teroriştilor, aeroportul nu lasă acces la internet şi ifoanele noastre nu mişcă. Cînd se deschide uşa automată de la vamă îl vedem pe Doru aşteptîndu-ne. Îl fluierăm, îi facem semn cu mîna şi tot duduia ne salvează cu-n cellular.