Geroe Travel

La scurt timp după sosirea noastră în America, Roşcata şi-a găsit de lucru "part time" la o agenţie de voiaj. Proprietarul, domnul Gerő n-a întîlnit cele 2 virguliţe în enleză şi-a numit agenţia: Geroe Travel. Rebotezarea numelor se mai întîmplă în limba maghiară. Cu vreo 5 ani înainte, fiind turist prin Budapesta, răsfoiam o carte la standul unei librării, autorul Verne Gyula nu era altul decît celebrul Jules Verne.

După terminarea primei zile de serviciu am întrebat-o:
- Cum te-ai descurcat?
- Bine, tot biroul e plin de hîrtii. Te strecori printre ele! Sună telefonul şi patronul răspunde:
- Geroe Travel.
- Vreu un bilet la Cluj.
Urmează datele temporale şi personale, după care clientul primeşte un preţ.
- Sînt în virstă, vreau un scaun cu rotile la aeroport.
- Ce vîrstă aveţi?
- 71.
Zîmbind larg, domnul Gerő replică:
- Mulţi înainte, sînteţi cadet, eu am 82.

Sărmăluţe

Comentariu la Sărmăluţe poale-n brâu. Orice s-ar spune sărmăluţele în varză murată sînt un brand romanesc. Înainte de Crăciun merge Roşcata la Translyvania Restaurant în Hollywood să comande sarmale. Vine bosumflată! Comenzile se onorează după 10 zile. Salvarea a venit de la Europa Deli unde a cumpărat 3 verze. Le-a despachetat în 3 categorii: frunzele mai mari pentru sărmăluţe, alea mai mici pentru salată sau printre sarmale şi cotoarele pentru mine.

De curînd am mers la restaurantul Dunărea, în Anaheim. Arunc o privire, mulţi înfulecau sărmăluţe. Îl întreb pe Dan patronul localului:
- Merge bine varza murată?
- Da, dar în bucătărie şi-n camară pute tot timpul. Cerinţa fiind mare, pun varză la murat şi-n garaj, acasă. Eu, maşina pînă şi nevasta miroase a varză.
- De aia ai divorţat?
Dă din mînă a lehamite!

Veneţia (IV)

Zborul către Bucureşti a decurs fără incidente. După ce mi-au fost furate bagajele din maşina Mihaelei, * la bazarul Europa, am devenit un călător precaut. În bagajul de mînă port lucruri absolut necesare. Însă "coana mare", şi-a încărcat acest bagaj cu diverse aperitive solide şi lichide intens colorate! Bîrfind, timpul a trecut repede, spre disperarea călătoarei din dreapta care nu înţelegea romaneşte şi a celor din spate care vroiau să doarmă. La poante, rîsul "coanei mari" se auzea pînă în cabina piloţilor!

După 2 săptămîni, ne-am reîntîlnit la aeroportul Băneasa. Eu îmi încărcasem bagajul de mînă cu cadourile (în majoritate sticle de băutură) şi-l ţineam nonşalant pe umăr. Fără alcool, bagajul mare tot depăşea cu 3kg iar duduiţa de la Volare întîrzia cu prelucrarea hîrtiilor. Umărul mi se apleca simţitor.- Ia să cîntărim şi gentuţa de mînă!Acul bate spre dreapta. Funcţionara se minunează:
- E mai grea decît bagajul mare. Vă iert, punem doar 3 kg, adică 21 euro extra.
- Săru-mîna.

"Coana mare" uitase regulile şi avea 2 bagaje mari. A încălţat-o cu 210 euro, de 3 ori biletul ei.

La Veneţia călătorii sosiţi din Romania s-au îndreptat către autobuze, numai noi am luat vaporul. Aveam un hotel rezervat lînga piaţa San Marco unde am ajuns transpiraţi. Au fost valizele greu de împins peste poduleţe, dar în cameră "coana mare" a scos ţuica şi aperitivele care ne-au remontat. Totuşi n-am priceput de ce i-au trebuit 30 de brichete înfăţişînd bebeluşul din Bruxelles care scotea flăcări pe puţ..ică!

Seara ne-am întîlnit cu Iris şi-am cinat la un restaurant aproape gol. Februarie: sezonul fără turişti. După o masă copioasă, la "coana mare" cu multe sosuri, degustăm un pahar de vin roşu. ** De undeva răsuna "Pensieri e parole" a lui Lucio Battisti. Sempre fantastico! În faţa noastră nu ne aştepta o altă viaţă ci o plimbare printre localnici. Stiţi regulile? Bărbaţii se uită după femei iar femeile tot după femei! O remarcau pe Iris, apoi pe "coana mare", abia la urmă pe mine: unii mă compătimeau, alţii mă invidiau!

* Mihaela T. Ea nu şi-a schimbat iniţialele după măritiş.
** Pe meniu, numărul vinurilor roşii era de 5 ori mai mare decît cel al vinurilor albe.

Veneţia (III)

Dacă la sfîrşitul secolului întii e.n. Traian n-ar fi ocupat Dacia alta ar fi fost situaţia limbii romane! La începutul secolului 21 am vizitat şi noi Coliseum în Roma. La intrare 2 soldaţi romani îmbrăcaţi corespunzător fumau aşezaţi pe bordură. Nu ne-au dat importanţă. Aşteptau turiştii japonezi pentru poze contra cost, deci erau din legiunea japoneză. Folosind cunoştinţele de italiană învăţate după plăcuţele de avertizare din trenurile romaneşti, le-am spus:
- Romani non fuma.
Mai să scape Marlboro dintre degete! Unul şi-a revenit:
- Fuma tutti.
Altul care n-a fost atent la lecţia de istorie dar a valorificat-o!

În ianuarie 2004, Roşcata în colaborare cu Lufthansa mi-a procurat un bilet extrem de convenabil pe ruta: Los Angeles - Otopeni iar întoarcerea Bologna - Los Angeles. Cu acelaşi preţ aveam voie la un însoţitor. Însă acesta trebuia să respecte 100% ruta călătorului principal. Roşcata fiind ocupată l-am întrebat pe prietenul meu Dănuţ. Şi el era prins dar soţia lui s-a aventurat bucuroasă. Ea e casnică şi deoarece depăşeste 200 de pounds Roscata a denumit-o "coana mare". *

Am studiat traseul, ne-am cumpărat bilete Băneasa - Veneţia la compania Volare. La bagaje era un semn de întrebare: la cursele transatlantice aveam voie 2 bagaje ** iar pe cursa Volare numai unul.
- Deci 2 bagaje de max 35kg la ducere şi numai unul de max 15kg la întoarcere. Atenţie, Volare taxează 7 euro/kg ce este extra. La Bucureşti îţi încarci calabalîcul într-o singură valiză.
- Bine, am înţeles.
Mi-a răspuns "coana mare".

* Dănuţ o dezmiardă "găluşcă".

** azi şi la cursele transatlantice ai voie tot numai un bagaj, max 25kg.

Veneţia (II)

În piaţa San Marco am fost de 3 ori. Cronologic: prima dată 3 nopţi cu familia, a doua oară o noapte cu Iris şi coana mare, iar ultima dată singur.

Ultima dată am sosit de dimineaţă cu trenul de la Bologna, am lăsat bagajul la gară (5 euro) şi am luat-o pe jos pînă la piaţa amintită anterior. Acolo am făcut poze cu o japoneză. Era tot singurică. Adică am tras-o in poza, apoi şi ea pe mine, inversînd aparatele. Aşa tare mi-a mulţumit aplecîndu-se, încît m-am simţit obligat şi m-am înclinat la rîndul meu. Atunci ea iar s-a aplecat adînc şi aşa mai departe ..... mai mai să pierd cursa MyAir către Băneasa.

Am observat schimbări esenţiale. Gondolierii nu prea mai cîntau arii din opere, cîţiva vorbeau la celulare vîslind! Dacă în sezoanele turistice era un oraş preponderent englez, acum turistului roman nu-i trebuie dicţionar, cam prin orice pieţulică te poţi adresa cu încredere conaţionalilor. Ei te vor îndruma mai bine decît orice ghid turistic prin meandrele străzilor şi canalelor.

Într-un oraş din America, la fiecare intersecţie e un fast food. În Veneţia în fiecare piaţă e o biserică. Inamicul turistului este ceaţa, 70% din atracţii sînt la vedere. Pe timp de ceaţă se pot vizita galeriile de artă şi palatul dogilor. Am rămas impresionat de muzeul armelor. Pe vremea cînd moldovenii se luptau cu turcii folosind buzduganul sau parul, veneţienii construiau arbalete şi puşti din ce în ce mai perfecţionate. Iar republica se ferea să cadă în dictatură prin regulamente stricte. Un doge ţinea cheia de la arme, altul cheia de la muniţii, etc.

Deşi orasul se scufundă, tot pe apă se aprovizionează; electricitatea, gazul şi internetul vin din canal. Am văzut cum reparau electricenii firele frumos colorate dintr-un canal unde parţial scoseseră apa.

Dar porumbeii din piaţa San Marco? Cu un euro am cumpărat un cornet de seminţe şi cît ai clipi a trebuit să cumpăr altul! Industria de turism este secondată de sticlărie. Paradoxal, deşi izvorită din apă, Veneţia a luat cîndva foc şi aşa au ajuns sticlarii pe insula Murano. Acolo am văzut mii şi milioane de obiecte din sticlă (multe inutile).

Multe hoteluri şi restaurante, dar puţine WC-uri. Acesta din urma poate fi o afacere de viitor! Cel vizitat de mine, după o bere Moretti costa 1 euro. Coada şerpuia afară, tocmai sosise un grup cu vaporul.

Am observat multe băncuţe portabile pe străzi. Poate municipalitatea încurajează comerţul stradal? Da de unde! Băncuţele, împreună cu uşiţele inox poziţionate drept dublură la baza uşilor, sînt pentru inundaţii. Atunci turiştii merg pe ele in şir indian!

Noutăţi (II) sau Veneţia (I)

3. La blogul: Cum am scris povestirea frigiderului Zill, s-a agăţat * Ina. În: A şasea boală, ea descrie magnific sistemul medical italian şi trăsăturile romanilor de treabă, stabiliţi în Italia.

Iar mă gîndesc la caracteristicile emigrării: de la est la vest; după climă, adică scandinavii s-au stabilit în nordul Americii iar italienii în sud. Ea a schimbat un oraş din Romania care începe cu litera V pe altul din Italia care incepe tot cu V. Interesant!

Şi eu am fost în Veneţia de 4 ori. Ultima dată doar în gara Mestre. Fiind convins că înţeleg italiana, m-am sfătuit cu o casieră care m-a lămurit scurt:
- Binario ** due.
Să fi trecut ăştia la algebra booleană?

Totuşi, de ce am vizitat eu Italia aşa des? Explicaţia e simplă: am emigrat în SUA via Roma, unde am stat 3 săptămîni. Aici, printre altele, am văzut Fontana di Trevi unde turiştii aruncă monezi în speranţa revenirii. Mă pune necuratul să arunc şi eu cîteva. Cum n-aveam lire, am azvîrlit din alea cu republica socialistă. Dimineaţa 2 muncitori măturau straturile de monezi şi le încărcau în saci.

Cînd copila mea a ajuns studentă, i-a trăsnit să studieze un an la Bologna. Anul s-a prelungit cu aproape încă doi. Aşa am mai vizitat-o eu, chipurile în control.

* Scaiet-isme

** Linia

Noutăţi (I)

1. La blogul: Teze la limba romană, am primit un comentariu de la nepotul profesorului meu de limba romană, domnul Calistru.

Întamplător am găsit blogul şi mi'a făcut o deosebită plăcere să citesc întamplări despre bunicul meu...vă mulţumesc...acum e mai viu în amintirea mea!

Deci n-am scris poveştile astea chiar degeaba!

2. La blogul: Norocul, loteria şi Wilson (I), am primit un comentariu de la Flavius Ţerbea:

Pe vremuri i-au spart hoţii restaurantul lui taică-meu (pe langă bere şi mici se vindeau şi lozuri...puse pe o roată de sarmă) şi poliţaii au descoperit o gramadă de hartie în mijlocul biroului: băieţii stătuseră ore întregi acolo desfăcand lozuri în plic! Oare au caştigat ceva?! A, şi au furat toate ţigările şi carnea din "unitate"...

Am click pe blogul lui şi l-am găsit supărat la moartea bunicului. Aşa frumos scrie despre bunicul lui încit mi-am amintit de al meu. Bunicul meu a dispărut cu două luni înainte de a împlini 101 ani. A luptat în ambele războaie mondiale. L-am întrebat cum a fost în al doilea:
- Usor, aveam deja 43 de ani, şi m-au repartizat 5 ani la aprovizionare.
A muncit, a iubit, a crescut o groază de copii, a fumat şi nici nu încep aici subiectul băuturii! În august 1998 au fost nişte călduri infernale la Bogdana! Fetele lui, acum şi ele babe, venite să-l îngrijească, l-ar fi mutat în pivniţă. Acolo însă, era butoiul cu vin şi cîteodată, ocupate cu treburile curente, l-ar fi scăpat nesupravegheat. Ce să mai spun, Dumnezeu să-l ierte!

L-am văzut ultima oară în 1997. Tocmai se întorsese singur de la biserică. M-a luat la o parte:
- Ce-i tataie?
- De ce-ai plecat departe, s-o superi pe maică-ta?
- Asta-i un subiect vechi de 13 ani!
Mă ia cu mîna dreaptă după umăr şi-mi şopteşte la ureche:
- Am o problemă.
Aştept răbdător.
- Nu mai pot socoti!
Mă abţin de la rîs, mai ales că-l vedeam serios.
- Si la ce-ţi trebuie să socoteşti?
- Mi-au returnat autorităţile pămîntul şi l-am dat în arendă. Banii s-au schimbat, milioane ...
- Îţi trebuie o contabilă.

Alţii sînt mai norocoşi la contabile. De exemplu Mihai, prietenul meu în perioada de medic veterinar la un IAS în Făget (Arad). Nevasta lui, Stela, îl bănuia de o legătură extraconjugală cu contabila însă nu avea nici o dovadă concretă. Menţionez: în toate povestirile, atestate chiar de Stela, Mihai se referea la ea: contabila cu păr pe ţîţe.

Cocoşul

Cocoşul îşi strigă mai întîi găinile cînd găseşte ceva de mîncare.

Bunicul meu îşi hrănea sumar găinile doar dimineaţa şi seara. În restul zilei se descurcau singure, cu alte cuvinte erau mereu flămînde. Azi le-am denumi găini organice! În hambarul bunicului trona un butoi imens pe jumătate plin cu boabe de porumb. Odată am aruncat cocoşul pestriţ direct în butoi. Lacom, s-a îndopat rapid cu porumb pînă i s-a umplut guşa şi strîmbat gîtul.

Abia atunci a început să-şi cheme cu insistenţă găinile.

Naina

La 25 de ani de la sosirea în America, prietena noastra Cornelia, a organizat o petrecere. Acolo am cunoscut un taximetrist, Adrian. L-am întrebat:
- Cît mai costă un transport de la aeroportul LAX în Pasadena?
- Depinde.
- Zi, noapte?
- Păi din cîteva propoziţii cataloghez clientul. Dacă stie traseul, ieşirile şi intrările de pe autostradă sau are tipărită harta Google, îl încarc normal. Dacă ştie traseul doar aproximativ sau a mai fost în Pasadena acum 10 ani, îi mai adaug $30.
- Si contorul?
- Nu am treabă cu contorul, mai ocolesc! Dacă turistul e prima dată în Los Angeles îl învîrt bine să vadă frumuseţile oraşului, şi-l încarc corespunzător. Dar noi romanii sîntem copii mici pe lîngă ruşi. Mai ieri am auzit de un japonez. Taximetristul rus:
- Unde mergeţi?
- În Pasadena.
- Aveţi viză?
- Ce viză?
- Mai nou Pasadena a introdus o viză pentru turişti. Vă iau, trebuie să vă lungiţi pe bancheta cînd trecem prin faţa vămii. Vă costă $300 !
Cînd au depăşit downtown Los Angeles şi au intrat în tunel:
- Acum.
Japonezul s-a culcat rapid pe bancheta din spate şi ajuns fără "viză", teafăr la destinaţie.

Apoi ne-am adus aminte de Roma şi pensiunea Dina. Acolo ne-am împrietenit cu Mihai. A emigrat după o încercare de trecere ilegală de frontieră, puşcărie 6 luni şi lupte cu autorităţile comuniste. După ultimul memoriu, l-au chemat la securitate:
- Ce-i cu scrisoarea asta?
În faţa lui era o pagina goală! Nu era chiar goală, avea un punct.
- Asta-i punctul meu de vedere!

Acum, la Roma, punctul de vedere a lui Mihai se îndrepta către băieţelul lui de 6 ani, Luşu.
- Să vedem dacă adoarme Luşu diseară.
- Are insomnii?
- Stii cum sînt copiii! Unii sug degetul, alţii suzeta. Luşu nu doarme decît cu naina.
- Cine-i naina?
Sînt nelămurit. Mihai începe să rîdă:
- Naina e o păturică. O adoră. Seara se înveleşte cu ea şi-i plimbă franjurii pe la nas. Numai aşa adoarme. Dar după 5 ani de folosinţă zilnică, păturica s-a cam destrămat. Ce scandal
ne-a făcut cînd i-am ascuns-o! Nu ştiam cum să-l dezvăţăm. Noroc cu aprobarea emigrarii. L-am convins s-o arunce.

A doua zi la masa de dimineaţă:
- A adormit Luşu fără naină?
Mihai a dat a lehamite din mînă şi mi-a explicat cum a tăiat Luşu naina în fîşii pe care le-a plasat în bagaje diferite şi prin buzunare.

Despre cutremur (II)

Într-o sîmbătă de la începutul lui mai 2009, am fost invitaţi la două petreceri. Pe la 9 seara am ajuns niţel aburit la a doua! Printre invitaţi era şi Tudor cu un reporter de la PROTV-Internaţional, Alex Dima. Ei lucrau pentru emisiunea Romania, te iubesc!, mai precis: un scenarist roman la Hollywood. Afara, în faţa altor pahare de vin, le-am povestit "despre cutremur (I)". Le-a plăcut şi Tudor m-a convins s-o reiau în faţa camerei, iar Alex şi-a chemat cameramanul. Acesta a ocupat o poziţie strategică, blocînd uşa. La un moment dat, gazda petrecerii a dorit să iasă în curte:
- Nu se poate.
- De ce?
- Se filmează.
- E casa mea. Vreau să-mi iau o bere din cooler!

Pînă la urmă n-am mai reluat povestea, eram prea turmentat pentru PROTV. Totuşi ei m-au filmat şi am apărut în două secvenţe ale reportajului respectiv. La sfîrşitul lunii mai, cînd m-am întîlnit cu fostii colegii de facultate la Bucureşti, ma abordeaza Voicu:
- Te-am văzut la PROTV.
- Povesteam ceva?
- Nu.
M-am liniştit.

Trecem la cutremurele din Los Angeles. Din punct de vedere seismic, cînd ne-am mutat din Bucureşti în Los Angeles, am sărit din puţ în lac. Cutremurul din 1 octombrie 1987 de pe falia Whittier l-am depăşit binişor pentru că locuiam în Hawthorne. Al doilea, din 17 ianuarie 1994, denumit Northridge, ne-a zdruncinat mai tare. Eram în casa noastră. La vremea respectivă, vecinul nostru avea în curte, un arţar imens. Toamna ne umplea de fructele lui semănînd cu o elice de elicopter în miniatură. Era plin de păsărele. Vecinul l-ar fi tăiat, dar nu se îndura să plătească: $5000. Spre dimineaţă m-a trezit un ciripit colectiv, enervant. Am ieşit în curte, arţarul zumzăia. Cum să le potolesc? Cu o experienţă romanească vastă, caut o piatră şi zvirr! Brusc, s-au liniştit. Cînd m-am reîntors în dormitor, a început cutremurul!

Deci păsărelele alea presimţeau ceva!