Noutăţi

 La sfârşitul lunii martie o serie de cutremure scurte, mici pe scara Richter, ne-au zdruncinat binişor pe verticală. Am observat nişte crăpături la tavane şi pereţi, unele cu aspect de hârtie perforată. Nimic la structură, casele fiind construite din lemn cu pereţi din praf de cretă presat intre două straturi de carton subţire. Mi-am amintit bancul:




Boeing se confruntă cu o problemă tehnică la aripa unui nou avion: la o anume viteză aripile crăpau. Au incercat diverse materiale şi forme, fără succes. Atunci au recurs la o scamatorie; au anunţat un post de proiectant plătit excepţional. Inginerilor care s-au prezentat, li s-a dat un test cu problema aripei rupte, compania sperind la o rezolvare gratuită a impasului tehnic. După cum ştiţi, bancul continuă cu soluţia inginerului neamţ, rus, francez şi bine inţeles roman. Am cam uitat ce au propus neamţul, rusul şi francezul. Inginerul roman a cerut o bormaşină şi la noul prototip a dat gaură lingă gaură cam pe unde a fost fisura iniţială. Inovaţia a avut succes; l-au intrebat pe ce teorie se bazează.
 - Am folosit principiul hârtiei igienice romaneşti care foarte rar se rupe unde a fost perforată.




 Câinii noştri n-au detectat cutremurile anticipat deoarece au avut epicentrul la numai două mile de noi. Câinii ... avem un nou maidanez, Luna. Am adoptat-o de la adăpost, o combinaţie Cocker Spaniel cu ceva! E aşa de drăguţă incit cind o scoatem la plimbare şi ne intilnim cu vreo parte feminină:
 - Vai, ah, oh, so cute!
 Inclin să cred că duduile respective au un inceput de orgasm.  




 Luna aparţine Roşcatei pe care o urmăreşte ca puiul, cloşca. M-am prins: un căţeluş de casă mic şi flocos care se freacă de piciorele tale şi latră enervant are dublă funcţionalitate: câine şi pisică.




 Deoarece câinii adoptaţi de la adăpost sint sterilizaţi, nu există maidanezi in America. Ei sint 50/50 rase pure.

Revelionul 2013-2014

Am primit un email de la organizatorul revelionului care a trecut:

Ei, a mai trecut un an, am mai invatat ceva… Dar inainte sa impartasesc aceasta invatatura doresc sa multumesc participantilor de la petrecere pentru extraordinara atmosfera din sala. Asa cum au marturisit cei care au cantat pe scena, Ionica si Nicola, petrecerea fost pe ringul de dans. Va transmit pe aceasta cale calduroasele lor apprecieri  pentru energia care a fost demonstrata deoarece nimic nu-l face mai fericit pe artist decat multumirea auditoriului.  

 

In retrospectiva, peste 400 de participant au ocupat intreaga capacitate a salii. Au fost deschise 3 baruri servind de la 9 seara pana la 2 dimineata non-stop (asa cere legea, dupa ce se aproba SB635 vom continua pana la 4 dimineata cu bautura). S-au (atentat) servit sapte feluri de mancare  si a fost muzica “live” 99% din timp.  Am inceput negocierile pentru eveniment in urma cu 8 luni. Detaliile salii, bucatariei, barului, luminilor, sunetul, artisti, aranjarea meselor, parcarea si a hotelului invecinat si au fost finalizate doar in ziua de Revelion.

 

Avand in vedere ca a fost primul eveniment al comunitatii Romane, proprietarul localului, a facilitat parcarea gratuita, a extins zona de petrecere in patio cu baruri si mese, a lasat alcoholul pe mese dupa ora legala si a servit bauturi de prima clasa la preturile clasei inferioare.

 

Din acelasi motiv (prima petrecere romaneasca in acel localul) evenimente de regretat au condus la ceea ce numesc “scandalul din bucatarie” care a atras reprosuri si vorbe grele la adresa mea. Am  negociat meniul asa cum a fost publicat pe Hora Dacilor. Personal am facut mostre din salata, icre si o oala de sarmale ca sa ii invat bucataria noastra, cu o saptamana inainte de Revelion. Totul parea clar si simplu (retele scrise, mostrele demonstrate) pana au sosit aperitivele pe mese. Am fost la fel de socat ca si dumneavoastra sa vad ca ceea ce se aducea era diferit de ceea ce s-a promis. A reiesit in cele din urma ca a fost initiativa si managementulul bucatarul sef: spre exemplu a facut o sarma mare in forma de “burrito” care urma sa se imparta la comeseni. In ultimul minut, la insistent mea in seara de Revelion (si poate aici am facut greseala sa ma cert cu el), a desfacut si re-impachetat in sarmale mai mici… dar faptul implinit este ca au adus mult prea putine, ne mai avand timp de preparare. Va transmit pe acesta cale sincerele regrete a proprietarului, a bucatariei localului si ale mele personale. Adaugam regretele tuturor celor implicati in organizare pentru intarzierea cu care mancarea a fost servita si lipsa de “side dish” care a fost de asemenea de remarcat, (fiind proportionata cu “sarmaua-burrito”). S-a intamplat in trecut si se va perpetua la revelioanele Romanesti organizate in restaurante “Californiene” daca nu luam masuri: bucatarii locali (sau mai de pe la Sud), incep sa devina “creativi” lasand mesenii nemultumiti. 

 

Invatatura pe care o impartasesc cu dumneavoastra si a viitorilor organizatori este de a avea o persoana desemnata care se va ocupa independent si exclusiv de masa de petrecere, iar portiile descrise in contract in amanunt si explicit. Trebuie eliminata “creativitatea” bucatariei locale din traditia Romaneasca.

 

Proprietarul localului care a petrecut Revelionul cu familia la o masa in sala, va transmite profunda admiratie a comunitatii Romnanesti. A fost impresionat de energia cu care ne-am prins in hora, de eleganta si stima reciproca a participantilor si de bunacuvinta ce au aratat-o angajatilor. Spera, de asemenea, ca incidentele si neintelegerile din meniu nu vor impiedica pe viitor ca locatia sa devina o traditie pentru petrecerile Romanilor din Sudul Californiei.

 

Urmatoarul concert care a fost programat la aceiasi locatie a fost anulat pana se va clarifica cu bucataria locala, stilul si traditia comunitatii Romane, in incercarea de a corecta deficientele care au fost remarcate.

 

Va promit ca  Hora Dacilor sa va aduca amintiri de neuitat, sa fie locul in care romanul din California petrece intre parinti, surori, frati si copii, asa cum o facea in urma cu 1000 de ani.

 

In incheiere va doresc ca Noul An sa va aduca sanatate si fericire in casele si familiile dumneavoastra. Bunastarea si credinta in viitor sa va lumineze gandurile si faptele pe care sa le impartasiti cu cei dragi.

Mockingbird

Demult, am citit o povestire săteasca, a lui Sukşin. Kolea cînta (zbiera) noapte de noapte la armonică. Se îndrăgostise de Nina. Sătenii care se culcau odată cu găinile erau disperaţi şi-l înjurau. În fine după un timp, este acceptat, se programează nunta şi cîntările încetează.

Cam la fel ne-am procopsit într-o dimineaţă cu un Mockingbird. Ne-am bucurat de repertoriul lui impresionant. El s-a poziţionat pe stîlpul care ne alimentează casa cu energie electrică şi internet de unde schimba cu nonşalanţă un tril cu alt tril. Cîteodată imita chiar şi o alarmă de maşină care i-a plăcut. Am încercat un dialog prin fluierături. Nu s-a lăsat ademenit. Îşi căuta insistent perechea.

Mockingbird-ul seamană cu o vrabie mai mare, gri şi niţel alb la aripi. Este agresiv, săptămînal sigur vezi vreo cioară (presupun care i-a atacat cuibul) urmărită în zbor. Nu numai o urmăreşte, ci o şi loveşte cu ciocul în cap. Să se salveze, cioara trebuie să se aşeze undeva.

Să revin la Mockingbird-ul nostru care parcă semăna cu unul de anul trecut care îmi mînca strugurii. În mai ne-a cîntat între orele 9 şi 11, în iunie a mai adăugat o repriză între 17-19 iar în iulie a inceput să cînte pe la miezul nopţii. Aşa că am început să arunc cuburi de gheaţă. Astea sînt cele mai indicate pentru că nu lasă urme la vecini! Roşcata, către colonia noastră de vrăbii:
- Mîine vă cumpăr boabe de grîu. Poate se sacrifică una din voi şi se împerechează cu cîntăreţul ăsta; să ne lase să dormim!

Pînă la urmă a dispărut, şi-a găsit perechea ori poate l-a împuşcat vecinul! Eu tot mă mai trezesc la miezul nopţii şi tare aş vrea să-l mai aud cîteva minute.

Prankster (I)

L-am cunoscut pe Ionel în anul doi de studenţie, la petrecerea telefoniştilor. S-a prezentat:
- Ionel Pop.
Mai tîrziu, am realizat de ce schimbase ordinea numelor; amicii îl strigau simplu: Popopel. Totuşi chestia asta nu era adevărată!

Cînd a organizat un ceai în apartamentul mamei din Drumul Taberei, i-am văzut camera tapisată cu postere Playboy. Pe tavan, firul alb al becului de 75W izvora din partea ruşinoasă a modelului Decembrie 1970. Vremurile celea pline de restricţii comuniste; l-am întrebat:
- Unde ai găsit posterele?
- Soră-mea a lucrat astă vară la Clubul Mediteranean.
Oare cum o fi arătînd soră-sa? Am cunoscut-o ulterior, faină duduie: destinată "premianţilor".

Delia, prietena lui Ionel era în clasa a XII-a. La o altă petrecere, cînd Ionel s-a îmbătat, plîngea domol. Am consolat-o:
- Mîine îşi revine.
- Nu-mi pasă de el, sînt însărcinată.
Eram în plin decret de interdicţie a avorturilor. A continuat:
- Nu ne-am protejat. M-a îmbrobodit cu povestea accidentul din copilărie; după care Ionel ar fi rămas steril!

Copiii în alte perspective

 În prima săptămînă de America, Roşcata şi-a găsit de lucru la biroul rezervări, LTU. Au angajat-o deoarece vorbea nemţeşte. Salariul nu era mare dar şeful, Peter Freymuth * organiza o masă de Crăciun cu premii, la un local select. Prima astfel de masă a fost la Regency Club, LA. Undeva la etajul 17, pe bulevardul Wilshire cu o vedere încîntătoare spre oceanul Pacific. Fiecare musafir era prevăzut cu un chelner gata să-i sară în ajutor şi cîteodată chestia asta era jenantă: scuturam ţigara şi chelnerul pac-pac deşerta scrumiera. La toaletă, după ce îţi spălai mîinile te aştepta un domn cu prosopul pregătit iar Roşcata mi-a povestit cum toaleta la femei era de fapt un salon gratuit de cosmetică /manichiură /pedichiură. La sfîrşitul mesei salariaţii şi-au pus numele într-o pălărie şi Roşcata a cîştigat 2 bilete de avion pentru Dusseldorf, bineînţeles cu LTU.

 Aşa că-n 85 am vizitat Germania, via New York unde ne-am şi oprit la fostul meu coleg Victor. El locuia la etaj, într-un apartament în Queens şi cum discutam noi la un păhărel, băieţelul lui, Teddy:
- Vreau îngheţată! Capătă banii necesari după negocieri şi dispare. Victor:
- Poate îl răpeşte cineva şi scăpăm de el.
Ne-am uitat întrebători la ei. Nu clipeau, n-am realizat dacă glumesc sau nu. Am schimbat discuţia de la problemele noilor emigranţi la amintirile timpurilor plăcute, petrecute împreună, în Romania. Peste vreo 2 ceasuri se aud strigăte de afară; la 5 ani Teddy nu avea cheia intrării principale. Victor:
- Eram sigur, pe ăsta nu-l ia nimeni!

  După alţi ani, lucram într-un laborator cu-n chinez care-şi transformase numele, în Larry. El nu înţelegea de ce se luptă părinţii americani cînd divorţează, pe posesia copiilor.
- Eu m-am înţeles cu nevasta. Dacă divorţăm nici eu, nici ea nu vrem copiii.

  Iar vinerea trecută (mare la catolici) cînd vecinul nostru Russ a pregătit o oală de mare clam chowder care se serveşte în pîine scobită şi unde ne-am întîlnit cu un alt vecin, Roger. L-am întrebat:
- Unde e nevasta şi Adam (băieţelui lui de 5 ani)?
- Ea, acasă la televizor iar Adam în camera lui se joacă cu chibriturile!

  *Peter este acum în consiliul de conducere al aeroportului Palm Springs.

Un chici plăcut

A fost pictat pentru mine de tatăl unei prietene. A stat în LA cîteva luni şi văzîndu-l activ, fără activităţi pecuniare:
- Desenează-mi un tablou!
El m-a aprobat dar între timp l-a angajat o domniţă din Santa Monica să-i deseneze un tablou barosan aşa ca Nunta la Cana de Veronese. Respectiva avea o sufragerie cu-un geam imens şi dorea să zugrăvească peretele opus cu peisajul care se vedea pe acesta fereastră! Cînd şi-a amintit de mine, mi-a pictat rapid elementele esenţiale ale naturii: apa cu bolovanii, pădurea, poiana, cerul şi norii.
- Îţi place?
- Da.
Totuşi mi-ar fi plăcut şi-un cerb privind voiniceşte în zare şi cu picioarele în smocuri de iarbă. Precum ştiţi, copitele sînt mai greu de desenat. Cînd din întîmplare l-am atîrnat pe perete cu capul în jos, nimic nu s-a schimbat!

Ca jachetele rabatabile; poţi să le porţi pe faţă şi pe dos. Pe vremuri cînd gulerele, manşetele sau alte părţi se uzau existau servicii de întors!

Observaţii

Prietenul meu Damian* spune că doar perversiunile deosebesc oamenii de animale, în toate domeniile de activitate. Cînd ne vizitează, începe cam aşa:
- Să vedem ce perversiuni aţi mai gătit?
Acum e supărat. După o vară toridă, o recoltă de struguri precoce şi redusă, o vizită în septembrie în Romania/Serbia, n-a mai găsit must la revenirea în LA. Totuşi a revăzut locurile pe unde a trecut Dunărea înot către Yugoslavia. Prima dată a fost returnat şi pedepsit cu puşcărie pentru trecere de frontieră.

Burtoşii nu pot dormi pe burtă!

Blog-uiala seamănă cu plaja de nudişti. E interesant cînd apare unul/a nou/a pînă se dezbracă. Si dacă tot sînt la plaja, mi-am amintit cum se ruşinează bărbaţii ieşind din marea înspumată, unde alţi nudişti ţin berea sau pepenii la răcit.

* In articol fiul lui Opojevici

Ciuaua

 

Zilnic plimbăm cîinii, seara pe la 7. Acum e întuneric şi răcoare. Cînd întîrziem, Zorica ne reaminteşte cu-n sunet de freză dentară tot mai sfredelitor. Plimbarea ne prieşte şi nouă; alţii îşi cumpără diverse aparate sofisticate de exerciţii, multe sfîrşind pe nimic în revista PennySaver.

Pe străzi întîlneşti alţi plimbăreţi de cîini. Mai toţi poartă-n mînă o pungă de plastic. După miros vă închipuiţi ce conţine punga!? Prin ordonanţă, trotuarele oraşului trebuie menţinute curat! Pe ai mei, i-am obişnuit relativ simplu să nu se uşureze la plimbare. Cum încercau, cum îi struneam din hăţuri; acum nici nu mai îndrăznesc.

Roşcata o duce uşor pe Bella (labrador de 11 ani); în schimb Zora mă trage neostenită. Am cumpărat nişte hamuri care la tras, împiedică respiraţia. Nimic, respiră astmatic dar tot trage. Dacă o plimb numai pe ea nu mă mai trage; deci vrea sa fie musai prima, înaintea lui Bella.

Dacă pentru mine, Roşcata şi Bella plimbarea înseamnă relaxare, pentru Zora plimbarea e o vînătoare pe tăcute. Ştie unde se ascund pisicile şi crăpăturile gardurilor pe unde latră neaşteptat cîinii.

În timpul unei plimbări, de undeva, a răsărit un căţeluş mexican Chihuahua, fără lesă. S-a îndreptat lătrînd agresiv către Zora care s-a ferit într-o parte de muşcătură şi la săltat în gură. Îl ţinea aşa cum aţi văzut pe la televizor un cîine bine dresat aducînd ziarul stăpînului. Eu am rămas perplex şi parcă mi-a trecut prin minte să-i dau comanda: rupe-l! Dar am fost întrerupt de apariţia stăpînei căţeluşului:
- Vai, vai!
- Drop it!
Dar Zorica nu mă asculta. Chihuahua a început să schelălăie jalnic. Probabil Zora a mărit presiunea.
- Drop it!
De data asta l-a lăsat să cadă pe asfalt. Ori m-a ascultat, ori era prea greu (cca 2kg). Plîngînd şi niţel îndoit de mijloc Chihuahua a traversat strada cu stăpîna dupa el. Încetişor, profitînd de ocazie ne-am îndepărtat şi noi. Totuşi am observat cum nu s-a lăsat prins şi parcă fugea normal.

Acum, la plimbare, ocolim locul cu pricina. În curînd n-o să mai avem pe unde ne plimba!

Comentarii la articolul

Tocmai am citit articolul oenologului Liviu Grigorică, Vinul de casă: pro si contra.

Deşi titlul este: Vinul de casă, şi autorul recunoaşte că s-ar putea face vin acasă şi din soiuri nobile, totuşi în continuare se referă numai la hibrizi.
Cîteva soiuri hibride din Romania:
- Nohan sau Căpşunică sau Fragă (afară Noah ... cel cu arca), rezistent la mană, secetă şi ger.
- Fraga neagră (afară Othelo), dă producţii mari.
- Zaiber (afară Seibel), se maturează devreme şi dă producţii mari de struguri, circa 4kg la butuc.
- Conder (afară Couderc) cu gust plăcut, nefoxat.

 Deşi titlul este: pro şi contra, din păcate autorul este mai mult împotrivă. Cîteva remarci pro (şi aici mai multe contra) le găsim la viţa hibridă.
"Viţele hibride provin din incrucişarea sau fecundarea a două specii sau varietăţi americane diferite şi se numesc producătoare directe pentru că trăiesc pe propriile rădăcini, rezistente la filoxeră (insectă de origine americană, de dimensiuni foarte mici, ce se hrăneşte din rădăcinile viţei de vie). Astfel de viţe sunt ieftine, uşor de obţinut şi de plantat, presupun cheltuieli mici de intreţinere, DAR au producţie mică, dau vinuri slab alcoolice, cu aciditate destul de mare, mai greu de păstrat (rareori putem vorbi de maturat şi invechit), cu aroma şi gust tipic foxat (de vulpe, eter)."

Viţele hibride se înmulţesc prin butaşi simpli, fără altoire. Nu trebuie îngropate iarna. Multe soiuri sînt rezistente la mană deci nu trebuie stropite cu piatră vînătă. Nu toate au producţie mică sau gust foxat. Aciditatea depinde de momentul recoltării, struguri necopţi produc un vin mai acidulat. Nu gasesc nimic rău în consumarea unui vin slab în alcool.

Autorul vorbeşte de metanol (fără date concrete) în vinul hibrid ca apoi să ne liniştească: "Acest lucru nu trebuie să ne ingrijoreze foarte mult, deoarece ar trebui să consumăm in timp foarte scurt cateva zeci de litri de vin pentru a atinge o concentraţie de alcool metilic toxică pentru organism."

 Iar cînd povesteşte de igiena cramei, efectiv sperie potenţialii cumpărători de vin hibrid. Dar cînd a fost ultimul caz de vin în butoi de varză? Un afront adus gospodarilor romani. Uită ca butoiul de varză are un fund scos pentru că e mai greu de introdus varza pe cepul principal! Şi sezonul murăturilor coincide cu cel al vinului.

 În partea: Atenţie la vinurile oxidate, autorul îmbîrligă niţel puterea ursului cu căpşunica şi vinul gălbui uşor oxidat precizind doar la următorul paragraf: vinurile naturale se casează mult mai repede decit cele comerciale păstrate la temperaturi şi condiţii necorespunzătoare. Drept urmare vinariile adaugă acizi şi sulfiţi drept conservanţi.

"Indicaţia „Conţine sulfiţi” nu trebuie să ne sperie! e vorba de antioxidanţi şi stabilizanţi ai vinului. Iar concentraţia lor din vin e departe de a ne pune viaţa în pericol."

SO2 este prezent în vinuri, natural în concentraţii de pînă la 10mg/L. Acestea sînt considerate fără sulfiţi. Comunitatea Europeană limitează indicaţia „Conţine sulfiţi” astfel: max 160mg/L la vinuri roşii şi max 210mg/L la vinuri albe. În Statele Unite limita max a SO2 este 350mg/L. Pînă la urmă această concentraţie mare de SO2 este folosită pentru a ţine îndelung vinul pe rafturile magazinelor.

 Din Wikipedia:
The final product (wine) may contain tens of thousands of chemical compounds in amounts varying from a few percent to a few parts per billion. In the context of wine production, terroir is a concept that encompasses the varieties of grapes used, elevation and shape of the vineyard, type and chemistry of soil, climate and seasonal conditions, and the local yeast cultures.

 However, flavor differences are less desirable for producers of mass-market table wine or other cheaper wines, where consistency takes precedence. Such producers try to minimize differences in sources of grapes through production techniques such as micro-oxygenation, tannin filtration, cross-flow filtration, thin-film evaporation, and spinning cones.

În concluzie, deoarece vinurile nu sînt în categoria aliment, producătorii nu trebuie să scrie cum a fost preparat şi cîţi sulfiţi conţine. Ei au introdus conceptul unui vin limpede fără depuneri. Ori vinul fară depuneri e ca .... să vă reamintesc bancul:
Toaleta bărbaţilor unui mare restaurant. Intră un domn cărunt la costum, cravată, floare la butonieră şi odată poziţionat la perete începe să dea nişte planete puternice.
Unii se uită miraţi.
- Ce vă uitaţi băieti. Pişatul fără bă..nă e ca nunta fără lăutari!

Zorica

Asaltati de Zora!