Hai la fofeze!

Povestirea se petrece cred prin anii 39, 40 şi ne-a fost relatată de profesorul nostru de engleză din liceu: Emil Şfichi. În primăvara anului cînd clasa dumnealui termina liceul, s-au hotărît să organizeze o excursie. Cum şi atunci, la fel ca azi, lipseau banii, au imaginat modalităţi de obţinere .....

La un moment dat, strada din Iaşi unde locuia liceanul Emil, a fost inundata de strigătele:
- Hai la fofeze! Hai la fofeze!
- Ce-s alea fofeze?
A întrebat ţăranul din căruţa plină cu obiectele respective.
- Îs pentru fofelniţă.
- Ce-i aia fofelniţă?
- Parte din vîrtelniţă.
- Dar vîrtelniţa?!
- Depanatoare.
Emil a înţeles: ceva legat de depanarea firelor de cînepă sau lînă;
- Cum le dai?
- 2 la leu.
- Cîte ai în căruţă?
- Vreo 4000.

A doua zi iar a apărut căruţa cu fofeze şi a treia zi a auzit din nou zbieretele:
- Hai la fofeze! Hai la fofeze!
- Tataie, ai vîndut ceva?
- Nu prea, vreo 20, mîine plec acasă.
Un fulger salvator trece prin mintea lui Emil.
- 20 la leu. Cumpăr toată căruţa. Vin peste 2 ore cu 200 de lei.

Se întîlneşte cu cîţiva colegi şi le împărtăşeşte planul. Strîng cu greu 150 de lei. De voie, de nevoie, ţăranul descarcă fofezele în curtea lui Emil.

Zi de zi, timp de doua luni, colegii lui Emil chestionau vînzătorii diverselor magazine din Iaşi:
- Aveţi fofeze?
Răspunsul era negativ şi vînzătorii nici nu prea ştiau ce sînt fofezele! Pe la mijlocul lunii mai, cu desaga în spinare, Emil a început să strige:
- Hai la fofeze! Hai la fofeze!
Din magazinul cel mai apropiat a sărit imediat proprietarul, care a întrebat:
- Cum le dai ?
- 2 lei bucata.
- Scump.
- Dacă nu le vrei, găsesc eu alt muşteriu.
Aşa vinde Emil prima desaga de fofeze. Urmează a doua, etc pînă se termină toate fofezele. Au avut o excursie de pomină.

PS: Mult timp după aceste evenimente, cîte un vînzător recunoştea ocazional unul din colegii lui Emil.
- Nu vă mai trebuie fofeze?
- Nu. Am avut atunci la liceu, proiectul: vîrtelniţa.