Despre vinuri (I)

După rezolvarea problemelor inerente începutului emigrării în America, romanii încep să caute un vinişor ca la mama acasă. Dacă nu-l găsesc, experimentează cu sifonul întii sau invers ori întreabă prietenii. Pe la începutul anilor 90, mă sună misterios: Cornel A.
- L-am descoperit.
- Ce?
- La magazinul Ralph, au Glen Ellen.
Să fie ceva legat de Jack London? Acolo îşi petrecuse el, ultimii ani!
- Pe cine ai găsit?
- Un vin de masă, $7 sticla de 1,5l. Merge la fix cu apa gazoasă.

Dacă m-aş strădui, aş scrie despre Cornel un blog întreg. Odată, mă opresc la el, venind de la serviciu, în drum către casă. Mă ia direct:
- Un şpriţ?
Tocmai începuse o campanie contra celor care şofează abţiguiţi:
- Nu, mă grăbesc, mă aşteaptă copiii acasă.
- Lasă băi, dacă mori o să spună tată la următorul.
Nu mă aşteptam la un asemenea argument. Deci, ne-am apucat de şpriţuri.

După vreo 5 ani, cînd vinăria Glen Ellen a sistat producerea vinului respectiv, comunitatea romană a intrat în derivă! Noroc c-am descoperit vinul Ménage à trois (750ml) care amestecă exact 33% Chardonnay, 33% Muscat şi 33% Chenin Blanc. Habar n-am cum ţin ei proporţia asta, îmi imaginez o tipă sexy care pune pe rînd, în zdrobitor cîte un strugure din cele 3 soiuri menţionate.:))

Din cînd în cînd primesc cîte un email cu inventatorii romani. Pixul, avionul cu reacţie, insulina sînt printre multe altele, mari invenţii romaneşti. Nimeni nu-l aminteşte pe Burebista, inventatorul prohibiţiei!