miercuri, ianuarie 14, 2009
Limba nativă
În iunie 1984 am pus piciorul pe pămîntul californiei. Primele două săptamîni am stat în Hollywood, la Maria şi Marius. Deoarece Roşcata şi-a găsit servici la compania de avioane LTU, ne-am mutat aproape de aeroportul LAX, în Hawthorne.
În iulie mi-am găsit şi eu de lucru aşa că am înrolat copila nostră Iris (nu împlinise trei ani) la o gradiniţă din cartier. Iris se descurca perfect în romîneşte. Prima lună de gradiniţă a fost un calvar pentru ea. La 7:00 o duceam plîngînd, la 18:00 o luam tot plînsă. Brusc, programul ei de viaţă s-a modificat 100%, în plus, nu înţelegea comenzile în limba engleză. Uşor, uşor a început să înveţe limba. Cînd se juca acasă, o auzeam folosind expresii de genul:
- John, sit down.
- Marc, you are a naughty boy.
După alte trei luni progresele erau uimitoare. Ce se întîmplă cu limba romană? Am luat o cărţulie cu animale, pun degetul pe vulpe şi o întreb:
- Ce animal e astă?
- .....
- V, V, V. Încerc s-o ajut eu.
- .....
- Vu, Vu, Vu. Victorioasă răspunde:
- Vulpea.
Trec la următorul animal.
- Lu, Lu, Lu.
Răspunde fără ezitare:
- Lupea.
Săracul lup ..... Observ o lămîie pe masă. Cum se numeşte fructul ăsta?
- .....
- La, La, La.
- .....
- Lămî, Lămî, Lămî. Din nou cu aplomb:
- Lămînă.
După 4 luni limba nativă a fost uitată. În 1990, ne-am reîntors în vizită în Romania. Bunica mea, o strînge în braţe pe Iris şi îi pune tot felul de întrebări. Ea raspunde prin da sau nu.
- Ci copchil tăcut. Zice bunica.
- Limba e de vină. Intervin eu.
- I-o fi greu între străini şi dacă nu li ştii vorba!
Am încercat s-o lămuresc dar nu m-a băgat în seamă.
În iulie mi-am găsit şi eu de lucru aşa că am înrolat copila nostră Iris (nu împlinise trei ani) la o gradiniţă din cartier. Iris se descurca perfect în romîneşte. Prima lună de gradiniţă a fost un calvar pentru ea. La 7:00 o duceam plîngînd, la 18:00 o luam tot plînsă. Brusc, programul ei de viaţă s-a modificat 100%, în plus, nu înţelegea comenzile în limba engleză. Uşor, uşor a început să înveţe limba. Cînd se juca acasă, o auzeam folosind expresii de genul:
- John, sit down.
- Marc, you are a naughty boy.
După alte trei luni progresele erau uimitoare. Ce se întîmplă cu limba romană? Am luat o cărţulie cu animale, pun degetul pe vulpe şi o întreb:
- Ce animal e astă?
- .....
- V, V, V. Încerc s-o ajut eu.
- .....
- Vu, Vu, Vu. Victorioasă răspunde:
- Vulpea.
Trec la următorul animal.
- Lu, Lu, Lu.
Răspunde fără ezitare:
- Lupea.
Săracul lup ..... Observ o lămîie pe masă. Cum se numeşte fructul ăsta?
- .....
- La, La, La.
- .....
- Lămî, Lămî, Lămî. Din nou cu aplomb:
- Lămînă.
După 4 luni limba nativă a fost uitată. În 1990, ne-am reîntors în vizită în Romania. Bunica mea, o strînge în braţe pe Iris şi îi pune tot felul de întrebări. Ea raspunde prin da sau nu.
- Ci copchil tăcut. Zice bunica.
- Limba e de vină. Intervin eu.
- I-o fi greu între străini şi dacă nu li ştii vorba!
Am încercat s-o lămuresc dar nu m-a băgat în seamă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Ce ciudate imi par randurile astea, nu ma pot imagina renuntand la romana, la olteneasca si mai mult!!!
Ciudate dar adevarate. Interesul pentru limba romana au aparut mai tirziu pentru ea. Acum se descurca acceptabil.
Ma bucur sa aud asta, ba mai mult, ma simt putin mandra!!!
Noi am insistat cu romana. Deoarece a stat vreo 3 ani prin Italia, se descurca foarte bine in italiana.
Trimiteți un comentariu