Cu profesorul de engleză la liceu eram oleacă de rudă prin alianţă. Sora soţiei unchiului meu era nevasta domnului profesor Şfichi. Prin lanţul slăbiciunilor i s-a transmis să aibă grijă de Costel. Cum realiza acestă însărcinare. Dacă mă întreba ceva în clasă şi nu ştiam, mă sălta de ureche. Norocul meu că nu era prea înalt.
Îmi vîjîia capul de dorinţa răzbunării. Ocazia a apărut pe neaşteptate. Profesorul corecta lucrarile elevilor folosind un stilou scump cu peniţă aurită. Odată şi l-a uitat pe banca Eldorinei.
Am implorat-o să mi-l dea. I-am scos capacul, l-am luat între arătător şi degetul mare şi l-am lăsat să cadă sub acţiunea gravitaţiei. S-a înfipt în duşumeaua liceului internat, vibrînd neliniştit. L-am şters şi m-am prezentat la cancelarie.
- Tovarăşe profesor, v-aţi uitat stiloul în clasă.
- Mulţumesc.
PS: Şi eu îi mulţumesc domnului Şfichi pentru că m-a învăţat o engleză cu un puternic accent moldovenesc.
Mâncare de urzici
Acum 2 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu