vineri, ianuarie 09, 2009

Portofelul

Mi-am pierdut portofelul. Unde, cînd? Nu e prima dată. Altă dată mi l-au furat în Amsterdam. Haşek are pe undeva o propoziţie: o trasatură fundamentală a omenirii este aceea de a nu returna obiectele găsite.

Am aşteptat cîteva zile un semn de la găsitor! Nimic. Am demarat acţiunea recuperării actelor (de exemplu - permisul de conducere la DMV, etc). În portofel erau şi vreo $50, aşa că mi-a răsărit o idee. Să vizitez poliţia locală unde să declar că am pierdut portofelul conţinînd $500. La sfîrşitul anului voi extrage din taxe suma respectivă. Pe vremea aia nu aveam internet să verific rapid legislaţia în vigoare.

M-am prezentat la poliţia de pe strada Pictorul şi am vorbit după geamul antiglonţ cu poliţista de serviciu.
- Ce doriţi?
- Am pierdut un portofel cu o sumă importantă de bani, doresc să aflu cum procedez.
- Suma conţinută? Uitîndu-se direct în ochii mei.
- 500 de dolari. M-am uitat şi eu în ochii ei, am realizat instantaneu, $500 nu este o sumă importantă. Nici n-a clipit.
- Completaţi vă rog acestă cerere.

Probabil ar fi trebuit să spun $5000, dar ăştia nu încăpeau în portofel! Am vizitat imediat biblioteca orăşeneasca unde am descoperit că se pot scoate din taxe, sume care depăşesc 2% din venitul anual. Bineînţeles cu dovezi clare, explicite, nu pe declaraţii proprii.

Niciun comentariu: