A venit şi la Iaşi iarna

Radu mi-a trimis azi poza:

Grădina Expoziţiei în ziua de Crăciun.

Cornel

Cu verişorul mai mic Cornel petreceam părţi de vacanţe, la bunicii din partea mamei. Într-o dimineaţă de vară ne trezim fără de ei. Deşi pensionari, fuseseră rechemaţi la activităţile colectivei. Foamea fiind nerăbdătoare, ne-am apucat imediat de prepararea "mămăligii"!

Tipic moldovenească, bucătăria bunicilor consta din:
- două paturi ornate pe pereţii adiacenţi cu cîte un covor ţărănesc ţesut de bunica la tinereţe,
- două mese cu muşama,
- două dulăpioare de perete împănate cu fotografiile nepoţilor,
- un cuptor de gătit/încălzit echipat cu plita de fontă standard,
- scaune aferente menţionînd pe cel cu trei picioare şi dublă funcţie: suporta greutatea celui care înteţea focul şi întors susţinea ceaunul de mămăligă la mestecarea cu făcăleţul,
- o icoană pe lemn cu marginile tăiate reprezentînd Sfîntul Gheorghe ucigînd balaurul. La fiecare eveniment important din familie (naştere, boală etc) se tăia o bucăţică din icoana sfinţită.

Fiind îndemînatici ne-am descurcat cu mămăliga. Însă ne-am poticnit cînd am răsturnat-o pe fund. Nu s-a desprins din ceaun nici cînd l-am bătut cu pumnii!

Ce puteau face doi băieţi cu burta plină? Am început o bătaie cu perne. Dă-i şi arde-l. Îl prind la un moment dat într-o poziţie dificilă. Era pe patul din fundul bucătăriei, cu spatele la perete. Încă o lovitură puternică.
- Costele nu mai da.
Asta nu părea normal. Cornel era expert la lupte. Nu dădea niciodată înapoi. Era o plăcere să-l ai partener. Aşa că i-am mai tras una. Atunci am văzut că trece prin perete.

Nu ştiam de existenţa unui fost geam, zidit. Am tras noi covorul, se desprinseseră vreo cinci cărămizi. Îmi scapără o idee.
- Curăţăm moluzul, îl aruncăm departe la loc ferit privirilor, punem covorul la loc, nimeni nu bănuieşte.
- De acord.
Oricum eu mai stăteam doar trei zile iar el era planificat pînă la sfîrşitul vacanţei!

Epilog:
După o lună, bunica mesteca mîncarea pe plită şi se minunează de razele luminoase răsărind din covor!

Cornel:
- Mamaie, Costel a spart zidul ăsta din greşeală.

Ghilotina

Crăciunul anului 1988 l-am petrecut în Paris.
Am fost cazaţi într-o cameră la mansarda hotelului Bruxelles. Era aşa de mică încît dacă deschideam geamantanul blocam complet circulaţia în cameră. Nu mai vorbesc de baie. Dacă la baia comunală Iaşi nu era indicat sa te apleci cînd scăpai săpunul, aici îl recuperai cu greutate. Mai întii trebuia să opreşti apa la duş apoi să deschizi anevoios uşa pliată în patru.

Nici Moşul n-a venit spre deziluzia fetiţei noastre. Efectiv nu ne-a găsit sau n-a funcţionat liftul fara uşă! Bineînţeles, am asaltat atracţiile oraşului.

Printre ele, a doua zi după Crăciun am vizitat Muzeul Armatei. Ici colo cîte un turist. La sala ghilotinelor, mai erau doi tineri nemţi. Profitînd de absenţa supraveghetorului sălii ghilotinelor (în recuperare după pernod-ul din ziua precedentă!!), unul din ei şi-a introdus capul în lăcaşul destinat execuţiei prin decapitare, pentru a fi fotografiat. Apoi au schimbat locurile.

Eu cu Roşcata am rămas perplecşi. Dacă mecanismul de declanşare era defect sau vreun şurub ruginit?

Mare e grădina lumii!

Completari la Primiţi cu uratul?

De la Adrian (Germania) am primit un email:
Am fost pe blog-ul tău şi mi-a plăcut scurta descriere. L-ai uitat pe Calugăriţa, pe Puşcaşu şi pe doamna de fizică - am uitat cum o chemă - memoria şi timpul, bată-le vina!

Nici eu nu mai ştiam cum o cheamă pe doamna de fizică, Maxim sau Blănaru. Nu este posibil să aibă două nume de familie! Aşa că l-am sunat pe Dan (Franţa) şi am fost lămurit. Dan mi s-a plîns de omiterea lui din rîndul urătorilor. Bănuiesc că el a fost doar un urător temporar; îmi cer scuze cu aceleaşi cuvinte: memoria şi timpul.

De la Zumică (San Francisco) am primit o scrisoare conţinînd:
o felicitare de Crăciun cu pozele membrilor familiei lui şi o scrisoare condensată cu realizările lor în 2008. Dacă aş fi fost profesor de religie m-aş fi revoltat; felicitările de Crăciun trebuie sa fie despre Isus. Deoarece nu sînt, le mulţumesc din suflet, mai ales că de mai mulţi ani, eu nu am mai expediat felicitări de Crăciun, doar email-uri.

Despre Nichi, înca nu am veşti. Probabil este undeva pe traseul Londra - Bucureşti - Londra. De 7 ani este supusul majestăţii sale Regina Angliei şi navetist pe ruta amintită.

Uraţi măi!
hă hă hăi, hă hă hăi, hă hă hăi, hă hă hăi.

Mecanisme

Prima mea restanţă pe toamnă a fost în anul II la mecanisme. Am plecat cu o zi înainte la Bucureşti. Întreprinderea tatălui meu cumpara lunar un bilet de tren universal clasa I. Trebuia să-ţi cumperi loc şi legal, să prezinţi controlorului, legitimaţia de servici.

Vagonul rapidului de clasa I-a era gol, ici colo cîte un "salariat" ca şi mine. În compartimentul meu se afla deja instalat un ţigan căldărar cu mustăcioară şi pălărie, îmbrăcat curăţel.
- Bună dimineaţa. Am spus politicos.
- Bună conaşule.
Îmi întinde prietenos mîna:
- Acireşo.
- Costel.
Figura mea i-a inspirat încredere. După plecarea trenului s-a întins pe bancheta lui şi a adormit imediat. Eu am scos cursurile de mecanisme şi în patru ore am sintetizat jumătate.

Cînd s-a trezit, s-a frecat îndelung la ochi, s-a scărpinat în cap şi arătînd către cursuri a întrebat:
- Ce-s alea?
- Cursuri de mecanisme: roţi dinţate, transmisii, pentru facultate.
- E greu?
- Da.
- Eu n-am fost niciodată la şcoală.

Ca să schimbe discuţia la un domeniu familiar, mă întreabă:
- Ai o draguţă?
- Da.
- Şi...
Face un semn indecent cu palma deschisă şi degetul mijlociu la 90 de grade. Mişcă mîna de sus în jos repetat.
- Da. Am răspuns cu un sfert de gură.
Am simţit ca mă înroşesc de la urechi pînă la radacina nasului.
- Nu te mai gîndi la ea. Ia cursurile şi învaţă. Toate au numai o gaură.

N-am vrut să-l contrazic. Am reluat cursurile dar textele şi desenele nu mai făceau sens. M-am uitat pe fereastră. În zgomotul monoton al vagonului, cîmpiile din jurul Buzaului defilau incolor şi inodor.

Primiţi cu uratul?

Oare cîţi din copii mai merg azi cu uratul?

Primele mele începuturi în ale uratului au fost la ţară. Cu mici deosebiri şi asemănari era ca la Halloween.

a) Nu primeam dulciuri ci colăcei.
b) Expresia, trick or treat era înlocuită de versurile populare:
Bădica Traian
A încălecat
Pe-un cal învăţat
Cu nume de Graur,
Cu şaua de aur,
Frîu de matase
Cît viţa de groase.
c) Nu aveam costumaţie specială, bunica mă înfofolea pe motiv de ger, nici eu nu mă mai recunoşteam.

O şmecherie învaţată acolo. Dacă urai singur şi ajungeai la partea: hăi, hăi; era mai bine dacă o tremurai: hă hă hăi, hă hă hăi. Să creadă stăpina casei că sînt doi urători, deci doi colăcei.

La oraş, domnul Marcovici (lucra cu mama la CENTROCOOP), mă ghida prin diverse birouri ca să desăvîrşesc arta urărilor. Unii dădeau 50 de bani, alţii mai generoşi, un leu. La biroul directorului mi-a sugerat sa-i cer mai mult. După ce l-am urat, am adăugat:
- Tu eşti director, dă-mi mai mult.
Pentru prima dată în viaţă, am vazut cît de uşor se cîştigă 10 lei.

A urmat o pauză pînă în clasa a X-a D. Atunci am reuşit să mobilizez prietenii şi colegii mei: Nichi, Adrian si Zum. Eu cu Adrian am recondiţionat un butoiaş de ţuică într-un buhai adevărat, cu piele şi coadă de cal. Inmulţiţi cu 10 pocnitoarea clasică (o cheie de dulap, un cui, o sîrmă şi gămălii de chibrituri) ca să vă imaginaţi pocnitoarea confecţionată de Adrian. Cheia era acum o ţeavă, cuiul o tijă solida, sîrma o adevărată manivelă iar substanţele explozive le procura de la o farmacistă (prietenă de familie). Adrian descoperise "pipe bomb"-ul. Pocnea de tremura casa scărilor. Zum cînta la talangă, Nichi ţinea buhaiul la subsuoară şi recita urătura treaz sau beat, fără cusur. Eu trageam buhaiul şi căram o sticlă de borş pentru lubrificarea cozii de cal.

Traseul experimentat în acel an l-am menţinut pîna în primul an de facultate.

Incepeam de la profesorul nostru de limba engleză, Sfichi. El locuia undeva în spatele Mitropoliei Moldovei. Ne primea cu urări englezeşti, cu un vin bun de buturugă şi plecam cu 100 lei în buzunare.

Urmau părinţii lui Zum care locuiau în cladirea din spatele Băncii Naţionale (tatăl lui fiind directorul Băncii Agricole din Iaşi). Buzunarele noastre se mai umflau cu o sută iar burţile cu diverse preparate sub formă de sandvici.

Tovarăşul profesor de limba romană Calistru era urmatorul pe listă. El locuia pe strada Karl Marx, acum Lascăr Catargiu. Nu primeam bani. Insă continuam să-l urăm an de an cu speranţa că n-o sa ne mai ridiculizeze încercările noastre literare.

La mine pe strada Ralet, altă sută şi un otonel limpede de la IAS Copou.

Ultimul pe lista de urat, la un bloc în spatele grădinei Copou, domnul profesor de matematică, Traian C. Eram primiţi cu mare plăcere şi un vinişor adecvat. Incă o sută la visterie.

In final, ne îndreptam pe multe cărări către locaţia de petrecere a revelionului. Acolo ne aşteptau nerăbdătoare prietenele nostre şi ceilalţi colegi cărora părinţii le interziseră să meargă cu uratul.

Sarbatori Fericite!
hă hă hăi, hă hă hăi, hă hă hăi, hă hă hăi

A venit iarna la Victorville

Poze proaspete de la Florin:

Phil la postul de paza

Astazi seara

Azi de dimineata

In mod normal n-ar trebui sa fie zapada la Victorville.

Cum desenezi o casă?

Acum trei povestiri despre unchiul meu şugubăţ, Visarion.

1. Incă nu eram şcolar. Bunicii mei aveau doi meri domneşti gemeni, alăturaţi. Vreau sa iau un măr.
- Nu lua, le-am numărat.
Pomii imenşi erau plini de mere. Nu ma îndoiam de faptul că le-a numărat, căutam o modalitate: cum să iau mărul, făra a deranja numărătoarea.

2. Cînd era mai bătrîn şi doctorul îi interzise să bea, mi-a spus:
- Doctorul mi-a recomandat: un pahar de vin la masă.
- Si?
- Am cinci mese în casă!

3. La o ocazie, am fost invitaţi la Visarion. Pe vremea aia, el locuia într-un bloc lînga Podul Roş iar eu eram licean. Imediat a apărut cu o tavă plină cu păhărele de secărică. Tata a degustat unul înaintea tuturor:
- Visarioane, ăsta trebuie băut dintr-o sorbire.
Dau ei noroc şi Visarion îl dă gata, după recomandaţie. Tata rîdea în hohote: secărica era de fapt ulei de floarea soarelui. Visarion dispare să-şi clătescă gura şi să prepare bucatele. Apare verişorul meu de cinci ani, Daniel.
- Tu ştii sa desenezi ceva? Il întreb eu.
- Da. Aduce un caiet dictando şi un creion.
- Nu pe caiet. Desenează o casă pe perete.
Se uită mirat la mine. Apoi încurajat, se apucă să-mi deseneze casa. Pe cînd o terminase şi începuse gardul, apare Visarion cu salamurile.
- Băi Costele, n-ai minte. Abia am zugrăvit.

La pepeni, în Iaşi

Strada Viticultorilor nr 4 a fost o altă adresă unde am locuit în Iaşi. Strada se desprinde din aleea Sadoveanu la Liceul Agricol, continuă 1.5km pînă la nr 4, alt kilometru pînă la două crame. Toată lumea mă compătimea: şcoala G. Ibrăileanu era departe. Eu unul iubeam traseul. Un exemplu al întoarcerii acasă: luam tramvaiul de la staţia spitalul Parhon, către Facultatea de Agronomie, împreună cu prietenul meu Cristinel Z. El locuia în prima casă de pe aleea Sadoveanu, unde mai zăboveam vreo două ore.

Din balconul lui, admiram vederea Iaşului, urmăream călătorii care aşteptau liniştiţi să iasă vatmanul şi taxatoarele din ghereta metalică sau trăgeam cu capse în studentele de la zootehnie. Dacă balconul era ocupat de mama lui (de multe ori ea se bronza topless), noi încercam să deschidem cufărul cu obiecte importante ale familiei. Cristinel a reuşit să-l deschidă singur. A fost prins de bunica lui; nu l-au mai lăsat o lună să se joace cu mine.

De la Cristinel, luam autobuzul către Breazu, dacă circula. Altfel, admiram Observatorul Astronomic, ferma Adamache şi casa lui Sadoveanu; toate pe dinafară.

Viticultorilor nr 4, consta într-un fost conac boieresc cu etaj alte corpuri de clădire, o curte imensă, beci cu 40 de trepte (cu 3 hrube laterale). Aceste case naţionalizate aparţineau atunci gospodăriei IAS Copou. Situaţi la cea mai înaltă altitudine a Iaşului, recepţionam foarte bine staţiile TV; apa urca mai greu.

Dintre chiriaşii mai importanţi menţionez: familia Holman la etaj (ei aveau un băiat, Ionică); familia Enache la parter (ei aveau o fată, Mendi). Era ca la tară. Noi cei trei copii, rămîneam vara complet nesupravegheaţi.
Ionică ne anunţă într-o zi:
- Harbujii vecinilor noştri s-au copt.
- Care harbuji?
De la fereastra lui, la circa 150 de metri, se întrezăreau o puzderie de pepeni. Vecinii noştri de la Staţiunea Experimentală Agricolă cultivau pepeni pentru seminţe.

A doua zi, toţi trei am planificat amănunţit acţiunea: LA PEPENI. Am notat programul paznicului; pe la 13:00 lua o pauză de masă. Cu un cherpedin, am desfăcut discret plasa metalică a gardului.

Prima încercare a fost reuşită parţial. Mendi supraveghea la etaj, Ionică a ţinut de plasă. Eu m-am întors fuguţa cu 2 pepeni. Unul a fost crud, al doilea semicopt dar delicios.

A doua încercare a fost un succes. Mendi a ţinut de plasă; eu şi Ionică cu rucsacii în spinare ne-am întors cu 10 pepeni copţi.

Cum i-am selecţionat: alegeam un pepene şi-l crestam cu bărdiţa primită cadou de la bunicul meu. Dacă era crud îl întorceam uşurel cu crestătura spre pămînt. Cam la doi pepeni cruzi, următorul era copt.

Aşa am devenit eu specialist în selectarea pepenilor copţi.

Afinitati si Disensiuni

Afinitati

Compania la care lucrez, a vandut un echipament de testare Arabiei Saudite. Au trimis sa receptioneze si sa invete utilizarea acestui echipament, trei ingineri: doi arabi si un neamt.
Arabii au reperat turcul nostru de la magazie si l-au intrebat:
- Unde este Mecca?
- Nu stiu.
Nu a mai intrat in detalii. El era casatorit cu o nemtoaica, nascuta in Los Angeles, conducea un BMW, se gindea sa-si deschida un restaurant si chiar gusta produse din carne de porc.

Inginerul neamt, un tip tacut, serios, era asaltat de agentul nostru de vinzari, care si-a dat seama de puterea lui, in deciziile viitoare. Il invita la restaurant, cauta sa intre in discutii, etc. Neamtul refuza politicos si studia amanuntit produsele cumparate.

Intr-o zi, neavind de lucru, il intreb:
- Wie gehts?
- Danke, gut.
Ii spun ca sint originar din Romania, iar el replica: eu din fosta Republica Democrata Germana.
Gheata dintre noi s-a spart. Mi-a povestit de ce lucreaza in Arabia Saudita, despre divortul lui, si altele. Aveam multe lucruri comune; de exemplu, la intrebarea:
- Ai casa in Germania?
- Da, stii tu, un apartament in blocurile alea.
Eu deja vizualizam blocul, construit in glorioasa epoca socialista.

Agentul nostru de vinzari ma intreaba excitat:
- Cum ai reusit sa te imprietenesti cu asta?
- I-am spus ca sint din Romania; iar el, a raspuns ca este din Germania de Est.
Agentul a ramas nelamurit.

Ar fi trebuit sa-i adaug: amindoi am trait in mizeria socialista!

Disensiuni

La citiva ani de la caderea zidului, am vizitat Berlinul. Mie si Roscatei, ne-a placut muzeul de la Checkpoint Charlie. Fetele nostre au fost incintate de turnul TV si de poarta Brandenburg.

La plecarea cu trenul spre Frankfurt, nu am mai gasit locuri impreuna. Vagonul fiind aproape gol, nu am respectat locurile si ne-am aranjat fata in fata, pentru un septic. Pe partea cealalta a vagonului, linga noi, calatorea un cuplu la aproximativ 60 de ani, imbracati modest. Imediat dupa plecarea trenului, ei au scos sandviciuri bine impanate. Ca in Romania.

Pe parcurs, la alte statii s-au mai urcat si alti calatori dar tot mai erau cite doua locuri libere, ici, colo. Cind eram deja pe teritoriul fostei Germanii de Vest, s-a urcat in vagon, un cuplu tot cam la 60 de ani, imbracati ca-n catalogul Neckerman. Ei aveau doua din locurile nostre, asa ca a trebuit sa spargem gasca.

Asta l-a suparat teribil pe barbatul din primul cuplu, care a inceput sa le tina o predica in germana. Nu am prea inteles eu, monologul. M-a lamurit Roscata:
- Asa sinteti voi astia din vest. Locuri sint berechet si voi deranjati familia asta cu copii. Sa va fie rusine!

De partea cealalta, tacere.

Andreaua

După povestirea primei mele experiente electrice, am realizat că ar mai fi 2 povestiri, despre andrea.

1. Pe vremea cînd Roşcata era profesoară de engleză, la liceul Zoia Kosmodemianskaia Bucuresti, a venit cu propunerea să predau şi eu nişte cursuri de electricitate, la clasa X-a. De la prima oră predată, am realizat cît de greu este sa fii ascultat de 80 de ochi şi urechi. Noroc că mai erau îndreptaţi şi între ei, nu numai către mine. La ora urmatoare, am vrut sa ştiu care este nivelul tehnic a celor 38 de fete şi 2 băieţi.
- Ce fel de tensiune este la priză? DC sau AC?
Nu se prea înghesuiau. Văd uitată pe catedră, o andrea, de la alte lecţii practice. Mă uit la pardoseala uscată: parchet.
- Cine are curaj să introducă acestă andrea în priză, primeşte nota 10.
Linişte. Unul din baieţi se încumetă, reuşeste şi ia nota 10.
- Mai dau un 10, celui care îmi explică, de ce nu s-a curentat.
....................................

2. La o petrecere în Van Nuys, se discuta despre decretului ceauşist de interzicere a avorturilor.
- Eu sînt decreţel.
Aşa s-a prezentat Claudiu, un băiat solid şi extrem de simpatic. Eram încîntat sa cunosc, un decreţel autoconfirmat. Noi, adică generaţia mea, ne-am ferit din răsputeri să-i avem. Il intreb:
- De unde ştii că eşti decreţel?
Işi trage camaşa în sus; pe burtă şi spate, se vedeau nişte cicatrici.
- Astea sînt urmele andrelei; mama însărcinată (în luna a patra, ziua a treia, ora două) a vrut să mă termine. M-am ferit cu agilitate. Am scăpat.

Fios

Ieri, au venit baietii de la Verizon si mi-au instalat internetul si TV-ul pe fibra optica. Lunar pachetul costa $80 plus taxele, cu un contract anual. Internetul are viteza maxima 20/5 Mbps. La TV, avem canalele de baza, 357 la numar, dintre care 40, HD.

Dimineata au aparut 3 care vorbeau in spaniola, ex: sta bien, perfecto. Ei au tras fara dificultati cablul optic, de la stilp la casa, in 1/2 ora. Am avut grija sa izolez ciinii, sa nu le composteze echipamentul.

La ora 15:00, au sosit alti 2 instalatori care au montat o cutie in exteriorul casei. Scopul acesteia: sa transfere semnalul optic in electric, pentru cablul de 75 ohm. Unul din baieti, avea ochii foarte albastri, era proaspat lasat la vatra din armata americana, de linga Frankfurt; celalalt mai brunetel era nascut in SUA, dar parintii supravietuisera macelului din Cambodia. Cablul optic nu se poate taia sau indoi, se termina cu un plastic. Cind i-au deschis terminatia, am vrut sa ma uit si eu.
- Don't look! au strigat baietii si mi-au smuls cablul din mana. Este foarte periculos pentru ochi.

In casa, au instalat o baterie reincarcabila pentru telefon, desi nu am comandat un telefon (Voice over IP) de la Verizon, just in case. Totul s-a terminat cu brio pe la 18:00;
a) Accesul internetului: e asa de rapid incit, apare schimbarea inainte de a apasa tasta.
b) HD TV: e asa de detaliat, incit se vad cutele de pe fata moderatoarelor.

Am fost atit de epuizat incit am desfacut sticla de Armagnac, primita cadou duminica.
Merci Florin!

Prima experienţă electrică

Pe vremea cînd în cinematografele din Romania au început să ruleze şi alte filme decit cele ruseşti, noi băieţii eram încîntaţi de filmele de capă şi spadă franceze. Cavalerul Pardaillan, era permanent în mintea nostră. "En garde" nu mai era confundat cu "în gard". Ne confecţionam săbii de lemn, scuturi etc. Totuşi aceste săbii improvizate, nu prea semănau cu cele ale muşchetarilor cardinalului Mazarin. Aşa că am pus ochii pe andreaua mamei.

Cum exersam eu fandările, spre perete, cu această andrea, zăresc inamicul întruchipat într-o priză 220V. Mă reped să-l răpun şi reuşesc. Socul a fost teribil; am fost aruncat pe spate.
Cînd mi-am revenit, andreaua vibra în priză. Imi era teamă de forţa nou descoperită, dar mai tare de mama. Am luat din şifonier un prosop curat şi brusc am scos-o din priză.

Limba Germană

Listă cu bagajul meu de cuvinte nemţeşti şi modul dobîndirii lor:

a) din Moldova: foraibăr, holşurub, obărliht, şniţel, şpilhozen, ştecher, ştrudel, şpaclu.
b) din republica Moldova, melodiile lui Stratan: şlangu.
c) din filmele despre cel de al II-lea război mondial: crig, ahtung, ia vol, her oberştubbaufurer, hail Hitler.
d) de la fosta mea iubire Dorothea pe care am cunoscut-o în tabăra internaţională Costineşti: ih libe dih, ih moehte eine ţimer, ih peţale, nain, main gott, noh ein mal, varum nicht, şvain.
e) de la amicul meu Jurgen Migenda cunoscut prin Dorothea: aine madhen mit grosăn buzăn.
f) de la brelocul dăruit de Jurgen. Era precum moneda de 3 lei, se rotea în jurul unui ax diametral. Pe una din feţe scria ceva în arabă, la fel pe cealaltă. La o rotire rapidă se putea descifra: leh mih am arş.
g) de la prietena nostră Maria, cu o bonă săsoică în copilărie: dize coverture mă-n ţepir.
h) de la facultate în Bucureşti: ştrom, şpanung, carul cu bere, prost.
i) de la un taximetrist ilegal care m-a transportat de la aeroportul Frankfurt, la Hanau, unde locuia prietenul meu, Adrian: bacşis.
j) de la bunicul lui Adrian care mi-a spus un banc; 2 studenţi romani la Viena vor sa facă mişto de un poliţist, întrebîndu-l: vo ist di ştrase, pupă-mă-n cur.
k) din prima noastră călătorie la Munchen, unde am crezut ca străzile se numesc: einbanştrase.
l) de la postul GolTV urmărind Bundesliga; numele unor jucători germani: Podolschi, Miroslav Close, Gomez.
m) nu mai ştiu de unde: di gedanche zind frai, niman can zi eratăn.
n) cu Eli, la Oktober Fest, în Munich unde n-am văzut în viaţa mea mai mulţi oameni beţi, la un loc: vais vurst, tvai bir, rue, caput.
o) de la Alpine Village*, un complex de magazine şi un restaurant nemţesc; Torrance, California: saor craut, birşincăn, şnaps, Salamander, Kaven Travel, Hans Rotter.
p) de la domnul Tiron, Iaşi, strada Ralet: goten morgăn, gezundhait.
r) din America de zi cu zi: hamburger, preţl, farfenugăn.
s) din discursul lui Kennedy: ih bin ein berliner.

In povestirea Mda am descoperit un nou cuvînt: Scheissegal. Adica c..cat egalizat. Ii mai strivesc cînd îi adun după Wilson şi Bella, căţeii mei. Moale sub picior, este echivalent cu noroc în ziua respectivă. Din nou m-a lămurit Roşcata, Scheissegal înseamnă: mi se rupe.

Nu vreu sa mi se rupă nimic, aşa că mă opresc aici şi vă urez: oviderzeni Marea Neagră.

* Oktober Fest la Alpine Village începe pe 15 septembrie şi se termină pe 15 noiembrie, preţurile la market par mici pentru că sînt afişate pe 1/2 pound sau chiar pe 1/4 pound.

Ţeavă (continuare la Şorogari)

La o altă aplicaţie militară pe Şorogari, Ţeavă s-a supărat rău pe locotenentul major. Nu ştiu de ce; aplicaţia a fost dură: fugăreala, sărituri în noroi, inamici virtuali, ţipete. La prima pauză, cînd cu toţii ne-am trîntit în jurul unui copac, Ţeavă a luat automatul de la spate şi a început să-l izbească puternic de copac. Linişte. Cind a obosit, s-a uitat direct în ochii locotenentului major:
- La trageri am sa păstrez un glonţ pentru tine.
Locotenentul nu a scos absolut nici un cuvînt. Ne-am mai odihnit niţel şi am continuat lejer aplicaţia.

A sosit ziua de poligon. Locotenentul major a împărţit cîte 5 gloanţe teriştilor. Ţeavă le-a primit ultimul. Mai mult, locotenentul a mers cu el pe linia de ochire, a verificat ca automatul sa fie pe pozitia foc cu foc şi a preluat grijuliu cele 5 cartuşe goale.

La întoarcere spre unitate, în camionul militar cu prelată, Ţeavă se adresează calm locotenentului:
- Crezi ca dacă ai stat lînga mine, n-am un cartuş pentru tine?
Bagă mana dreaptă în buzunarul de la piept, scoate între arătător şi degetul mare cu cartuş nou nouţ. Locotenentul major se repede şi-i smulge cartuşul. Conflictul dintre ei s-a încheiat.

Şorogari

Drept urmare a comentariului lui Iliuţă, la povestirea Sărărie: "Pe Şorogari făceau militarii (şi milităresele) instrucţie", mi-am amintit instrucţia mea pe acest deal, vis-à-vis de Ţicău. Pe vremurile mele, nu existau militărese ci doar fustiţe.

Stagiu militar 6 luni, după terminarea facultăţii, l-am urmat la Unitatea de Transmisiuni Iaşi. Scopul acestei şcoli de elevi militari rezervişti:
a) să te inveţe să întinzi fire rezistente, pentru telefonia fixă. Firele astea erau excelente, i-am dus şi mamei eşantioane pentru rufele din balcon.
b) să te inveţe să foloseşti staţiile de radio ruseşti. Aceste staţii, cît un ghiozdan aveau inscripţia: atenţie duşmanul ascultă (în ruseşte: vnimanie ... sluşaite). Dusmanul însa nu asculta, lucra de zor la proiectarea şi producţia telefoanelor mobile.
c) să te inveţe sa fii un vajnic apărător al patriei socialiste.

Pe Şorogari, conducătorul nostru, locotenent major ne-a grupat cîte doi.
- Săpaţi o groapă, care să vă protejeze de avioanele inamice la joasa înălţime. Ne-am mirat. La Iaşi, nu venea decît Taromul de 3 ori pe saptamînă.

Eu eram în echipă cu Ţeavă. In armată, de multe ori numele adevarate se înlocuiau cu porecle. Soldatul care suna deşteptarea se numea: Goarnă, bucătarul: Polonic, cel de la centrala telefonică: Telefon. Colegului îi plăcea să care ţeava, din dotarea grupei de transmisiuni, folosită la ridicarea firelor în copaci.

Iau lopăţica şi sap cu zel o jumate de oră. Ţeavă mă urmărea gînditor.
- Scurmi ca gaina.
- Mai bine ai ajuta.
- Dacă îmi cureţi arma după trageri, sap eu singur.
- Perfect, deja aveam băşicuţe în palme. Eram însă neîncrezător.
- Parinţii mei sînt lipoveni.

M-a convins. Lipovenii erau denumiţi escavatoare cu barbă. In 3 ore, Ţeavă a săpat o groapă mare. Locotenentul major ne-a felicitat în faţa grupei. Avioanele inamice n-au venit. Acum la Iaşi, zboară Austrian Airlines în competiţie cu Taromul. Tocmai a apărut azi ştirea: Lufthansa a cumpărat Austrian Airlines.

Abutoaie

Datorită reparaţiilor la clădirea şcolii, în clasa I-a, am stat cîte 3 în bancă. Eu eram repartizat cu Abutoaie şi Rabinovici Nami. Mama lui Abutoaie lucra la o cantină, mama lui Nami era casnică. Mai tîrziu, Nami s-a mutat în Israel. În timpul orei de citire, Abutoaie a scăpat o bă..nă staţionară. Nami a ridicat 2 degete. Am încremenit; oare cum o să-i spună tovarăşei învăţătoare? Mama mi-a atras serios atenţia: la şcoală nu ai voie să vorbeşti urît.
- Ce s-a întîmplat?
- Abutoaie a stricat aerul!

Vietnam

Romania: spre sfirsitul anilor 60, la Iasi, am vazut prima oara studenti vietnamezi. Se deplasau in grupuri compacte, fete sau baieti. Ele imbracate identic; ei la fel. Stiam despre razboiul din Vietnam doar din ziarul Scinteia. Aici incurcau de multe ori datele, de exemplu: astazi luptatorii nord vietnamezi au obtinut o victorie importanta, la 75km de Saigon; peste 2 zile aceeasi luptatori isi asigurau o noua victorie impotriva imperialistilor americani, la numai 110km de Saigon! Cind am devenit student, ii aveam colegi de camin, la Regie. Erau linistiti, cuminti si separati de restul. Noi, ceilalti, ne plingeam de un singur lucru: isi gateau prin camere, cu usile deschise si mirosea de numa, numa.

America: incadrat in cimpul muncii, am dat iar de vietnamezi. Astia, erau din Vietnamul de Sud si multi dintre ei, au luptat direct cu studentii vietnamezi din Romania sau cu parintii lor. Cei care au emigrat dupa razboi, in Los Angeles, s-au stabilit in zona Santa Ana, Garden Grove, unde si-au construit micul Saigon. Aici, multe din firmele magazinelor noi aparute, sint numai in vietnameza, iar preturile la jumate fata de supermarket-urile americane. Marele Saigon a devenit orasul Ho Chi Minh. In opinia mea este o schimbare temporara.

Istoria emigrantilor vietnamezi, auzita pe viu:
a) cei cu grade militare mai mari au venit cu avioanele sau vapoarele militare americane.
b) restul, si-au transformat bunurile materiale in aur, si au fugit cu barci improvizate. Pe durata acestor trasee s-au izbit de: patrulele comuniste, pirati, lipsa apei si a hranei, furtuni, boala etc. Fiecare fuga poate fi un subiect de roman. Unii au fost prinsi si trimisi din nou in lagarele de reeducare, altii au murit, peste 2 milioane au reusit. Acum, am 2 colegi de servici vietnamezi. In decursul anilor, au mai fost trei.

Cu Tony am fost mai apropiat. Tony nu este numele lui adevarat si l-a schimbat, cind a devenit cetatean american. Dupa un an regreta schimbarea. Mi-am amintit de povestea bunicii roscatei de la Singatin, Sibiu: vecina ei isi botezase fetita, Ramona. Cum o sa sune peste 20 de ani: hai lele Ramono, la sapa?

Datorita razboiului, vietnamezii, au nivelul de basculare a starii normale, spre starea de alerta si actiune, scazut. In contrast, prin educatie si cultura sint docili. Nu spun: NU. Managerii americani nu pun cap la cap, aceste doua fapte; peste sarcinile existente, ii incarca cu altele noi.

Prima data cind am observat ceva anormal cu Tony:
Pauza de prinz; ne intorceam la servici de la un restaurant chinezesc, masina plina, sofer K. Datorita discutiilor, el nu a respectat crucea sfintului Andrei, la intersectia strazii Normandie cu o cale ferata secundara. Noroc de sirena mecanicului. K. a frinat viguros, a virat si ne-am vazut cu totii pe linga terasament. Am scapat.
Initial liniste in masina, dupa care Tony incepe sa rida in hohote!
- De ce rizi?
- Toti banii o sa-i ramina nevestei mele.

A doua oara, nu a vorbit o zi intreaga:
- Ce s-a intimplat? Se codeste, se framinta.
- Am prins-o, intr-o masina cu un american blond. Daca aveam pistol, ii impuscam.
- Si.
- M-am dus sa-l cumpar.
Noroc ca prin lege, in California trebuie sa astepti 10 zile pina ridici arma. Astfel, au divortat amical si au impartit averea.

Erau proprietarii a doua case: una in Santa Ana, unde lucra ea, alta in Carson unde lucra el. Impartirea a fost ciudata: Tony a luat casa din Santa Ana, ea pe cealalta. Casa din Carson avea 2 corpuri locuibile. Tony a inchiriat o parte, cealalta a fost inchiriata tot la o familie de vietnamezi necunoscuti lor: tata, mama si un baiat de 17 ani. A trecut un an, Tony nu se intelegea cu acesti vecini. Baiatul ii umbla la cutia de scrisori, avea prieteni dubiosi, petreceri zgomotoase, etc.
Odata, cind fosta sotie a venit sa ridice chiria, Tony a auzit o discutie aprinsa afara. Mama se plingea ca nu are banii de chirie; brusc apare baiatul, cu un cutit in mana. Tony n-a mai rezistat. Cu pistolul in mana dreapta la spate, a iesit in pragul usii:
- Ce e galagia asta? Nu ma pot odihni si asta nu e prima data.
- Ce te amesteci. Zice baiatul agresiv.
Tony calm, lasa mana dreapta in jos, arma apare la vedere.
- Am fost capitan in armata sud vietnameza si de la distanta asta nu am gresit niciodata.

Discutia s-a terminat. Chiriasii rau platnici s-au mutat singuri, la doua saptamini dupa eveniment. Tony si-a adus o noua nevasta din patria mama; are doi baietei.

Good morning

La servici, Linda era coordonatorul secţiei producţie. Un tehnician vietnamez nou emigrat şi angajat, o salută politicos de dimineaţă.
- Good morning.
- Hi.
- You look fat today.
- ?!...!?
Linda l-ar fi sugrumat. Tehnicianul realizează reacţia negativă. Insă nu ştie unde a greşit. A spune cuiva: azi esti grăsuţ, înseamnă bunăstare, prosperitate în Vietnam.

Magnus

Am trecut şi cele 4.5 zile libere. Am consumat curcan gătit în 2 variante: americăneşte şi romaneşte. La varianta a doua, curcanul a fost prezent în ciorbă de perişoare, răcituri şi salată boeuf. M-am jucat cu nepoţeii: Kylie şi fratele ei Ethan (3 ani). Acum, povestiri din liceu:

Liceul internat, clasa X-a D, profesor de educaţie fizică: Teşu. Trage el o linie pe teren.
- Băieţi, săriţi de pe loc.
Sărim noi, cît mai tare. Nu era mare diferenţă între noi; doar Magnus sare în lungime, dublu.
- Ai făcut sport de performanţă? Il întreabă pe Magnus.
- Nu.
- Antrenamente speciale?
- Nu.
Se uită profesorul la noi, ceilalţi nevaloroşi. Ne arată mingea de fotbal. Noi, bucurie.

Magnus nu a ales cariera atletică. Nu ştiu motivele. Deşi nu a urmat Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii ca mine, a ajuns decanul Facultaţii de Electronică.
Felicitări!

Mascota

Mascota amicului meu Dorel din Bucureşti, era un dop de plastic alb, al şampaniei Zarea. Nu se despărţea niciodată de el, chipurile îi purta noroc. Chiar şi nevasta lui, proteja dopul cînd spăla rufele. La nişte şpriţuri, prind momentul şi îl întreb?
- Lasă vrăjeala, ştiu că nu eşti superstiţios, care e adevărata poveste? Se mai codeşte, scoate dopul:
- Stii că dopurile astea au un capăcel la capăt?
- Da.
Bagă unghia şi scoate capăcelul. In adîncitura de marimea unui vîrf de degeţel, stătea perfect împăturită, o bacnotă de 100lei.

Sărărie

Strada Sărărie este o scurtatură între Tirgul Cucului şi Copou. Deşi în ultima perioadă, Iaşul cunoaşte transformări vizibile, această stradă este neschimbată: îngustă, fără semnalizări de circulaţie luminoase, case vechi şi curbe domoale.
Lipseşte ceva: tramvaiul Sărărie. Acesta avea o singură linie, care se dubla pe circa 20m la mijlocul traseului. 2 tramvaie, de un vagon fiecare, asigurau transportul călătorilor. Porneau de la cele 2 capete de linie, se aşteptau reciproc la mijlocul traseului, continuau. Vagonul avea cîte un reostat în fiecare capăt, cîte 2 uşi manuale pe ambele părti, cîteva bănci de lemn. La capătul liniei, după coborîrea pasagerilor, vatmanul închidea uşile din dreapta, deschidea pe cele din stînga, lua maneta reostatului şi o muta la reostatul opus. Cu alte cuvinte acest vagon mergea în ambele direcţii fără să fie nevoit să întoarcă.
Unii vatmani puturoşi, lăsau uşile deschise numai pe o parte. Astfel considerînd direcţia de mers: la plecarea din Tg. Cucu, uşile erau deschise, corect pe dreapta; la întorcere aceleaşi uşi, rămîneau deschise, incorect pe stînga.

Locuinţa noastră era pe strada Ralet *, circa 100m de Sărărie. Nu prea circulam pe Sărărie; şcoala, prietenii mei erau în direcţie opusă. Doar iarna, frecventam derdeluşurile din Ticău **, care porneau din Sărărie şi se terminau în faimosul rîu Cacaina. Situaţia s-a schimbat cînd am cunoscut-o pe Cornelia. Ea locuia pe Vîntu. Ale tinereţii valuri! Ca s-o vizitez, luam tramvaiul Sărărie către Tg. Cucu, săream din mers la strada Başotă, către eternitate***.

Intr-o zi am nimerit peste vatmanul puturos. Deşi m-am ţinut reglementar de bară, cu mîna stîngă, am sărit contra direcţiei de mers a tramvaiului. A rezultat o căzătură zdravănă, un cucui şi multe stele verzi.

* Cunoscută pentru locaţia casei lui Toparceanu.
** Traseul Creangă, Eminescu către Bolta Rece era pe strada Sărărie.
*** Străzile Vîntu şi Eternitate pornesc împreună de la Podul de Fier.

Jegu

La depunerea actelor de plecare definitivă, am fost retrogradat. Laborator cu atelier electronic. Atelierul avea o sală mare, geamuri multe, neoane plus vreo 50 de muncitori şi muncitoare. Cu noul meu coleg din stînga, un băiat finuţ, drăguţ şi manierat m-am înţeles perfect. Colegii îl strigau: Jegu. N-am aflat niciodată motivele. Se zvonea ca-şi bate nevasta!
- E adevărat? L-am întrebat direct.
- Da.
- De ce?
- Nu ştiu, dar ştie ea.

Informatii utile despre telefoane

Un coleg de servici imi arata excitat, noul lui telefon, Google G1. Minune mare. Face de toate. Incerc sa ating butoanele tastaturii:
- Trebuie sa-ti cumperi o ascutitoare de degete.
N-are comentarii. Imi spune ca pentru alti $25/luna, are internet nelimitat pe G1.
- La servici si acasa, ai deja acces la internet. Ce iti mai trebuie?
N-are comentarii.

Pe vremea cind eram la Institutul Politehnic Bucuresti, studentii purtau la ei o hirtie de buna calitate. O introduceau pe orificiul unde veneau banii telefonului public si cu putina dexteritate, reuseau sa prinda tonul. Sesizati de descoperirea unor hirtii uitate, serviciul PTT a inlocuit treptat aceste telefoane, ideale pentru studenti.

Studentii au rezolvat acesta problema tehnica. Au gaurit (1mm), cit mai aproape de diametrul exterior o moneda de 3 lei, au legat-o cu o sforicica tare. Moneda se introducea normal. La consumarea impulsurilor, nu o lasai sa cada, in telefon. Era ca la pescuit; cu exceptia relaxarii. Trebuia sa te feresti sa fii vazut de informatorii securitatii. M-am gindit, ca moneda cu sfoara ar fi fost un atasament ideal pentru: Swiss Army Knife.

Unul mai dibaci isi confectionase o forma pentru monezi din gheata. Lua termosul cu el si vorbea nelimitat la telefon. Eu nu am folosit acesta metoda, nu aveam congelator in Complexul Regie.

In armata, la scoala de teristi, un soldat m-a intrebat:
- Vrei sa telefonezi?
- Sigur, cind?
- Seara, de la telefonul comandantului unitatii.
Merg seara cu el si surpriza. Telefonul era intr-o mica cusca, incuiata. Se putea raspunde, dar nu permitea rotirea discului cu numere.
- Ai cheia?
- Nu, bat numerele in furca.
Deci, asta a fost precursorul telefonului digital.

Ajuns in America, aflu ca poti sa detii propriul tau telefon public. Sun la AT&T si se confirma. Suma de achizitionare era $2000, iar cistigul 50/50. Fara efort, primesti lunar profitul. Problema ca locurile bune (aeroport, tribunal, puscarie, etc) erau date. M-am lasat pagubas, locatia locurilor disponibile mi-ar fi adus profit doar sforicele sau hirtiute.

Nici studentii americani nu sint mai prejos. Amicul meu David, mi-a dezvaluit metoda lui. Aranjase ca in fiecare simbata, ora 18:00, sa-l sune prietena lui, la telefonul public din campus. Numerele telefoanelor publice sint afisate, la vedere. Prietena lui suna telefonista de serviciu:
- Vreau o convorbire cu taxa inversa?
- Numele persoanei si numarul de telefon?
- John si ii dadea numarul telefonului public, linga care amicul meu David, astepta nerabdator.
- Mr John, acceptati o convorbire telefonica de la .....
- Sigur ca da.

Dresaj

Am urmărit o emisiune despre lupi la postul planeta animalelor. Un lup poate fi exmatriculat din haită dacă comite anumite infracţiuni. La începutul iernii, excluderea înseamnă moarte.

Cum sa folosesc această informaţie la dresajul cîinilor mei? Ei profită de orice poartă deschisă, sa ţîşnească pe stradă. Wilson e rezonabil îl pot recupera uşor; cu Bella e altă dandana. Traversează în trombă strada, iar dacă reuşesc s-o prind, se lasă moale şi abia o tîrii (are 90 de pounds sau 43kg). Am aşteptat noaptea, cu cel mai redus trafic pe straduţa noastră. L-am luat hotărît pe Wilson, l-am împins pe stradă şi am închis poarta.

Surpriză, n-a plecat sa marcheze copacii ca de obicei, a rămas lipit de poartă. Am repetat experienţa pe Bella, cu acelaşi rezultat surprinzator. De atunci, ei nu mai fug pe stradă. Pot demonstra asta, tuturor celor interesaţi. Nu forţez nota; nu las prea mult poarta deschisă; îmi este teamă pentru pisica vecinului!

OZN-uri

Discutăm în jurul unei sticle de vin, probleme majore, cu Costache *. Apare problema OZN-urilor. Costache confirmă foarte serios prezenţa lor.
- Le-ai văzut tu?
- Da.
- Unde?
- Eram la mine în gradină, seara, cu Gerard după mai multe berici. La un moment dat trebuie sa merg la toaletă. Ghinion, cineva facea baie, aşa ca m-am îndreptat catre gardul din fundul curţii ...
- Şi?
- Cum mă uşuram eu acolo, cu mîna pe gard, mi-am îndreptat privirea către cerul înstelat.
- Şi ... ?
- Am vazut clar nişte lumini ciudate, mişcătoare, într-un cerc, era un OZN ...
- Bravo moncher, sînt deplin lămurit.

* Costache nu este cel din povestirea: Lasă ca avem noi grijă de tine. Ca să fie confuzia şi mai mare, ambii au prietene/neveste pe care le cheamă: Cornelia.

The Strangers

Aseară, am urmărit cu fiica mea, filmul de groază: "The Strangers". Porţiunea logică a creierului, îţi sugerează să schimbi postul TV; dar curiozitatea e mai tare. Iris strîngea perna în braţe de se vedeau penele pe la colţuri. Eu ma dădeam atlet, cu sfaturi pentru eroina principală, Liv Tyler. În realitate, aş fi luat şi eu cealaltă pernă. Dupa terminarea filmului, am verificat uşile, geamurile, alarmele la maşini şi cîinii. Mai ales cîinii.....
Vorba proverbului chinezesc: Dacă te muşcă şarpele, te sperii de orice frînghie.

Digestivele

Ma dau in vint dupa ele. Digestivele sint bauturi din plante (dupa mese copioase), situate intr-o zona gri: intre medicamente si bauturi alcoolice. Cu alte cuvinte: cei care nu consuma bauturi spirtoase isi pot satisface dorinte ascunse; iar bautorii consacrati pot sa mai bea un paharel in plus, din momentul cind nevestele sau prietenele ordona: gata mergem acasa. Acestora din urma nu trebuie sa le dati toata sticla! Desi se plang de amaraciunea bauturii, sint capabili s-o termine.

In Romania, am putea clasifica digestive, visinata si afinata, desi ele sint folosite mai mult ca aperitive. Daca ne indreptam catre vestul Eoropei, Ungaria este reprezentanta de o sticla sferica: Unicum, cehii au sticla plata Becherovka, italienii abunda: Fernet Branca, Montenegro Liqueur, Nocino *, Limoncello **; nemtii nu sint mai prejos cu Underberg, Killepitsch, Jagermeister, francezii au Pernod si Pastis iar Suedia: Swedish Bitter.

Istoria digestivelor este similara: un strastrabunic balonat a descoperit dupa experiente indelungate pe plante si buruieni formula. A tinut-o secreta. Pe patul de moarte, cu o ultima sfortare a transmis-o nepotului. Nepotul au construit o fabrica cu cazane inox sau a vandut reteta altor producatori de digestive.

Prima data cind am descoperit sectia digestiva intr-un magazin din Bologna, am studiat-o mai indelung decit studiaza Roscata (nevasta mea) raionul de parfumuri.

Cel mai tare imi plac sticlutele 20ml Underberg. Mi-am facut rezerve. La sfirsitul petrecerilor scot una ostentativ spre mirarea musafirilor.

Cind petrecerile au loc la mine acasa, aparitia sticlei de Jagermeister(0.750L) pe masa, semnalizeaza sfarsitul bairamului.

* Nocino este un lichior italian de nuci. Am primit o sticla din Italia, cadou, cu 3 ani in urma. Inca este plina: amar e putin spus.
** Limoncello se prepara invers decit visinata. La visinata se pun visinele la fermentat cu zahar, dupa care se toarna alcool rafinat. La Limoncello se pun cojile de lamaie in alcool la macerat, dupa care se adauga o solutie zaharoasa.

Fiindca veni vorba de alcool rafinat: este interzis in California, trebuie sa-l cumparam in Arizona.

Focurile din LA

Focurile au inceput vineri in Santa Barbara, Montecito la 100km nord de noi. Sambata dupa meciul de fotbal Palermo - Inter 0-2, am observat ca au aparut niste nori dinspre est-sud. 

- Sint nori de cenusa de la Montecito, zice nevasta mea. 

- Nu cred, nu vezi ca vin dinspre Anaheim. 

Repede pe internet; aceste noi focuri erau la numai 15-20km de noi. Toata dupa amiaza soarele a fost intr-un permanent apus iar duminica curtea plina de cenusa.

Lecţia de fizică

Iaşi, liceul internat, clasa a IX a D, ora de fizică cu tovarăşul profesor Dimitriu. Profesorul, aproape de data pensionării, era un tip cu prestanţă. Cîteodată răspîndea un suav miros de bautură.
- Abăcioaie.
- Prezent.
- Bendescu.
- Prezent.
............
- Grigoraş.
- Absent.
............
- Baieţi, azi am ceva de lucru la catedră, vă rog sa fiţi liniştiţi şi să nu mă deranjaţi. Imi face un semn sa iau materialul didactic de la laborator. Pe culuar, ascuns la uşorul unei uşi, mă preia Grigoraş:
- A strigat prezenţa?
- Da, te-a pus absent. Iţi era frică ca te ascultă?
- Da.
- E ocupat cu niste hîrtii la catedră.
- Ţine-mi de 6 planşele, să pot intra în clasă.
Cînd revin, îl ajut să intre neobservat. Aici linişte şi pace. După vreo zece minute, Grigoraş se ridică în picioare:
- Domn profesor, m-aţi pus absent din greşeală?
- Stai jos.
După alte zece minute:
- Domn profesor, m-aţi pus absent ...
- Ţi-am spus sa stai jos.
Cind termină de rezolvat hîrtiile la catedră, profesorul se plimbă ganditor prin clasă, se opreşte ca şi cum şi-ar fi adus aminte de ceva important, se îndreaptă hotărît către Grigoraş şi îi trage o palmă.
- V-am spus sa nu mă deranjaţi.
Clasa, pe burtă de rîs. Mi-am adus aminte: tata lui Grigoraş era comandatul miliţiei municipiului Iaşi!

Epilog
M-am întîlnit din nou cu Grigoraş, după alţi mulţi ani la magazinul: Vulturul de mare cu peştele în ghiare.
- Ce faci Costele?
- Bine, zic eu jenat; aveam depuse actele de plecare definitivă din ţară.
- Eu sint în garda personală a lui nenea "Nicu".
............

Europa Liberă

Cînd eram mititel, tata îşi cumpărase un nou radio*. Şi-a confecţionat o antenă improvizată şi asculta chinuit, în valuri, încet şi distorsionat, Europa Liberă. Gelos că nu-mi mai acorda atenţie, i-am schimbat postul. S-a întors brusc şi mi-a tras o palmă. Nu e de joacă cu posturile occidentale! A fost singura palmă primită de la el.

* Radio Polular

Scrisoarea

Rar se mai intimpla sa primesti scrisoari, de la cunoscuti.
Anul asta am primit doua: una de la socru, pe care mi-a adus-o sotia, personal din Romania (uitase sa puna tara la destinatar) si alta de la o cunostinta de familie. Portiuni din ultima scrisoare:

Husi, Februarie 2008
Draga Costel,
Din acest orasel va trimit cu drag si cu toata dragostea acesta scrisoare plina de sinceritate si simpatie prin care imi exprim dorinta sa va gasesc sanatosi si fericiti. Dragii mei am mers zilele acestea in dulcele tirg al Iesilor cu diferite treburi si m-am abatut si pe la mama ta (in Bucsinescu) si mentora mea din anii copilariei. Ca de fiecare data ma bucura mult ca am cu cine conversa in limbajul natural pur moldovenesc si sincer ca pe vremea anilor 60-65 cind urmam scoala tehnica horticola pe Copou. Trebuie sa va spun ca m-a bucurat foarte mult faptul ca am gasit-o acasa pe mama ta intr-o stare de sanatate foarte buna, dar si lucida, am fost foarte impresionat de primirea facuta spunindu-mi ca a avut si mare incredere in mine - exceptand acel mic incident cu telefonul de acum cativa ani (de care nu am avut nici o vina) si m-a rugat sa o iert fiindca m-a invinuit pe nedrept. M-a impresionat pana la lacrimi gestul onestitatea si puternicul caracter pe care genetic l-a mostenit de la parinti, demn de secolul trecut. Am avut ceva timp, am discutat despre copiii vostri si ai mei. Dupa ce am discutat de rezultatele lor de pana acum, mama ta mi-a sugerat si eu am fost imediat de acord sa va scriu si voua aceasta scrisoare prin care sa va pun la curent (la zi) cu cele doua fete ale mele.

Urmeaza descrierea cu multe detalii personale ale celor doua fete. Ultima propozitie este:

Apropo, am uitat sa va spun ca fetele nu fumeaza, nu beau cafea, bauturi alcoolice si nu pierd noptile in discoteci.

Catre sfarsitul scrisorii imi da si putine informatii despre el:

De mine ce sa va spun eu sint la pensie 62 ani. Fiind din zona viticola ma mai delectez cu licoarea lui Bachus (regele vinului). Am o rugaminte la voi daca nu v-a deranjat scrisoarea sa ma iertati ca am scris atat de mult. Asteptand un semn de la voi, va doresc multa sanatate si fericire voua si copiilor vostri. Cu simpatie si toata dragostea va imbratiseaza, Didel.

In detalii era si un email, la care am raspuns imediat, dar mi s-a reintors.

Valijoara

Drept rasplată, la promovarea anevoioasă a clasei întîi, mamica mea a reuşit sa mă trimită în tabară, la mare. Accesul la registrele mele de memorie s-a cam diminuat. Din acesta escapadă am două amintiri:

1. Pe plajă erau nenumăraţi copii. Tovaraşa ne-a vorbit cu un fluier: 20 de minute pe burtă, 15 minute pe partea stangă, 20 minute pe spate şi iar 15 pe partea dreaptă, jumatate de oră în apă.

2. La plecarea spre Marea Neagră, atît de mult m-a cicălit mamica: ai grija de valijoară, pune lucrurile în ordine, să nu pierzi nimic, etc, încit pe toată durata taberei, nu am deschis valijoara şi am revenit cu ea, intactă.

Kylie

A împlinit ieri 6 ani, m-a aşteptat cu mîna pe clanţa uşii, sa cumparăm jucarii la Toys R Us.
Kylie este "nepoţica mea"; vorba vine, amîndoi ne amăgim reciproc. Fetele mele nu au copii iar ea nu mai are bunic(i). Cum s-a întîmplat acest caz de "Mistaken Identity" ? Bunicul ei adevarat a crescut-o pîna la doi ani. La cîteva luni dupa plecarea bunicului la Bucureşti, am fost invitat la o petrecere a parinţilor ei, prietenii mei. Kylie a sărit spontan, în braţele mele:
- Tataie
Musafirii au rîs, noi nu i-am bagat în seamă. La urmatoarele întîlniri, trebuia s-o hrănesc, spăl, plimb etc. Toată lumea se intreba ce-o sa spună Kylie, daca bunicul adevarat va reveni în California. La revenirea lui, am fost şi eu prezent. Nu semănam de loc! Kylie se uită atentă la noi şi rezolvă problema cu diplomaţie:
- I have two grandpas.

Gata am votat

A fost mai simplu decit am anticipat. Fetele mele au fost devreme. Dupa votare primesti un sticker "I vote", cu care au luat 50% reducere la festivalul filmului italian din Hollywood. Asta a fost un bun pretext sa plec cu o ora mai devreme de la servici. Am fost repartizati la "Seven Day Adventist Church". O coada mare si parcajul plin pe la ora 17:00. M-am lasat pagubas si am plecat acasa. Suna nevasta-mea:
- Ai votat?
- Nu, erau prea multi
- Vezi ca noi sintem repartizati la masa verde, unde nu e nimeni.
Am plecat din nou catre centrul de votare. Biserica arata ca o sala de volei, in miniatura. Linoleum pe jos. 5 geamuri sparte partial pe partea stanga. Nu au scaune, poate vin cu ele de acasa enoriasii, ca la pescuit. La masa verde doar vecinul meu, domnul Cruell, cu consoarta lui. Doar ne salutam, n-am vorbit niciodata, in 18 ani. Voluntarii platiti de la masa verde sint expeditivi. Mazgalesc formularul. Gata am votat.

Vin alegerile

Miine sint alegerile la noi si nu m-am pregatit. Intrebarea cetateanului turmentat: eu cu cine votez? suna la mine: de ce sa votez?
Daca votezi pe Obama nu are rost sa mergi la vot in California, peste 60% din alegatori sint democrati si delegatii statului vor fi toti ai lui. Daca votezi pe McCain, este exact invers. De aia cei 2 candidati, nu vin in California. Ei cutreiera statele unde alegatorii sint la mustata, 50/50.
Sediile de votare aici sint localizate in incinta unei scoli sau a unei biserici. Macar de ar fi fost organizate la vreun restaurant sau bar. In plus trebuie sa votez da sau nu pentru vreo 15 propozitii, un fel de decrete, scrise incalcit si la care esti bombardat cu reclame da sau nu. Ultima oara cind am votat, nici macar o propozitie nu a iesit cum le-am ales eu. Tot Abureala politica

Lasa ca avem noi grija de tine

Nu s-a reintors amicul nostru Costache, din Romania. Ar fi al doilea an. Vreo 15 ani a lucrat in constructii aici, iar verile le petrecea la Costinesti. Si-a tras o casa noua la Schitu si cred ca este in continuare stalpul braseriei locale. Imi lipsesc povestirile lui. De la el am aflat deviza Costinestiului: "turistii trebuie f...ti, sa se inmulteasca". Marinimos el isi ajuta baneste nepotii, care ii ziceau:
- Lasa unchiule, o sa avem noi grija de tine!
Costache dormea linistit. Intr-un an, ii vine lui ideea sa-i intrebe ce inseamna: lasa ca avem noi grija de tine.
- Cind o sa fii batran ...
- Si ...
- Stii tu, paralitic cu mainile treburind, in scaun cu roti mari ...
Nepotul se jena sa continue.
- Si ...
- Daca esti la soare, te tragem la umbra.

Asa mi s-a intamplat, la servici. Se zvonise ca patronul va vinde compania. La prima ocazie cind il vad in laborator, intreb:
- E adevarat ca vrei sa vinzi compania?
- Da, dar n-am obtinut pretul dorit, o lasam pe data viitoare.
Vazind ca am ramas fara replica;
- Stai linistit, o sa am grija de voi.
Dormeam si eu ca bebelusii infasati. La o vreme mi-am adus aminte de povestea lui Costache si l-am intrebat:
- Iti aduci aminte cind ai vrut sa vinzi compania?
- Da.
- Ai zis ca o sa ai grija de noi.
- Da.
- Cum o s-o faci?
Fara sa clipeasca, vine raspunsul:
- Va dau o scrisoare de recomandare favorabila pentru viitorul loc de munca.

Despre criza financiara

Am savurat bancul din Ziarul de Iasi:
"Azi am incercat sa fac o retragere dintr-un bancomat, insa am primit mesajul: fonduri insuficiente. Nu stiu daca se referea la ei sau la mine."

In 2006 mi-am cumparat o Altima 2.5S noua (Altima nu Ultima, iar S nu inseamna special, ci standard). Dupa ce m-am targuit indelung cu baietii de la dealerul Nissan, am ajuns la un pret convenabil * $16000 + taxele. Planul era: sa ma imprumut de $10000 si sa pun eu restul. Cum imprumutul Nissan avea o dobanda de 8.9%, m-am gandit ca pot sa-mi gasesc eu, aiurea ceva mai convenabil.
M-am prezentat de urgenta la sediul cel mai apropiat al bancii Union Bank of California, fiind clientul lor. Reprezentanta bancii, a ascultat cerintele mele, s-a uitat in terminalul ei, m-a condus intr-o camera doar cu o masa, un scaun si un telefon. Singurel citeva minute, pana m-a sunat o voce barbateasca. M-a intrebat: cum ma cheama, cind si unde m-am nascut (parca ar fi auzit el, de Bogdana) si unde stau acum. Lectia de filozofie: cine sintem, de unde venim si unde ne ducem!

Interviul fiind terminat, reprezentanta m-a anuntat ca am fost aprobat pentru un imprumut de: $100000.
- Bine, dar eu am cerut doar $10000?
- Restul, ii folositi la nevoie, contul ramane deschis.
Dupa parerea mea asa a inceput criza financiara.
Acum, in plina criza, daca as cere $10000, mi-ar acorda doar $1000, pentru care ar trebui sa completez nenumarate hartii, semnate in fata notarului.

* Cum stiti daca ati obtinut un pret convenabil? Cind, la finalul tranzactiei, le spuneti:
- La revedere,
iar ei nu raspund.

A inflorit caisul

Faianta care se vede in poza, este creatia mea. Adrian m-a intrebat:

- Te pregatesti de inundatii?

Wilson

In 2001, o zi inainte de Thanksgiving,

l-au gasit fetele pe strada. Era flamand si mai ales insetat. A baut o galeata de apa.

Parea o combinatie pitbull / mastiff, mai mult pitbull. Inspira mai mult teama decit dragoste. 50/50, a fost decizia sa-l pastram sau anuntam controlul animalelor. Il pastram pana vin de la servici si mai votam odata. Vorba aia: orice problema care poate fi amanata, e pe jumatate rezolvata. Dupa amiaza nici urma de caine! Unde sa fie! Suna soneria si apare vecina noastra:
- A sarit gardul la noi, a trebuit sa bag cateii nostri in casa, de frica pitbullui. A spart plasa metalica a usii si a intrat dupa noi. Am telefonat la dog shelter si vor veni sa-l ridice.
- OK
Ce povesti cusute cu ata alba. Gardul era mai inalt ca mine iar plasa metalica a usii pare de neclintit. Apare si nevasta mea de la agentie:
- Vezi ca vecinii o sa-l aduca inapoi, baietii de la controlul animalelor nu lucreaza dupa 5PM.
Dupa un timp suna vecina din nou, cu rugamintea sa-l dea inapoi, pentru ca nu mai stie unde sa-l inchida.
- OK, il iau, dar m-a suparat faptul ca ai telefonat la shelter, fara a-mi spune in prealabil.
A doua zi, joi: Thanksgiving sarbatoare mare, sigur ca nu a venit nimeni sa-l salte. Asa a ramas la noi. L-au botezat fetele: Wilson, dupa racheta de tenis. Mai tarziu am vazut cum poate sari gardul, ca o pisica. O plasa metalica e fleac pentru nervii lui. Se avinta cu capul inainte; de aia l-au numit pitbull. Wilson e un caine soldat. Executa comenzile pana la sfirsit. Despre calitatile, defectele, de cite ori m-a muscat, cite mingi a distrus, etc va voi povesti mai tarziu.

Sighet

Pînă cînd am împlinit 11 ani, aveam numai 7. Aşa mă educa mama să-i spun controlorului de bilete, în drum spre Sighetul Marmaţiei. Acolo locuia tanti Lenuţa şi verisorii mei. Oare de ce îmi plac cîntecele maramureşene cu texte pline de sfaturi?
Un refren auzit acolo, nu o să-l uit niciodată:
Să trăia poporul rus,
Care sonda-n cur ne-o pus.

Papagalul

Sambata trecuta a fost parastasul pentru Gigi. Atmosfera grea. Discutiile instructive de la masa care a urmat slujba, au sarit de la un subiect la altul:
---> Cum sa scapi de amenda primita la o intersectie monitorizata automat. Daca masina e pe numele sotiei, pur si simplu declari judecatorului ca nu erai tu la volan. Au aparut spray-uri pentru disparitia din poze a numerelor de inmatriculare.
---> Viorel ne-a intrebat ce copil are un cuplu: ea frumoasa si proasta, el destept si urat. Copilul este destept ca mama si frumos ca tata, a venit tot el cu raspunsul.
---> Intepatura de stingray. Ce e ala? Unii ziceau ca in ramaneste este pisica de mare!? Costel m-a intrebat daca am fost vreodata la Seal Beach?
- Sigur ca da, i-am raspuns
- Stii de ce stau toti pe stanga linga pod si nu unde se varsa riul San Gabriel in Atlantic?
- Habar n-am
- Acolo e apa mai calda si stau pisicile de mare gestante, pe fund. Calci din greseala pe una si te-ai si procopsit cu o intepatura veninoasa. Tratamentul salvamarilor: apa fierbinte, in care tii piciorul intepat, minim juma de ora.
Mihai ne-a povestit ca baiatul lui a patit-o de 3 ori, la salvamar erau vreo 20 de persoane, cu picioarele in vase cu apa clocotita.
- Fiecare cu fierbatorul lui, completeaza altcineva.
---> Cutremurele. Asta a fost un subiect mult discutat ca tot n-am inteles unde e mai bine, in RO sau in LA.
---> Suna un mobil. Raspunde posesorul; un baiat mai tinerel de linga el:
- Asta parca e mobilul lui bunicu.....
Daca l-ar fi vazut pe al meu!
---> Dalmatian. Stefania a babysit nepoteii. Cel mai mare (4 ani) i-a atras atentia ca mama lui, n-a strins cacatii dalmatianului, raspinditi prin curte.
- Si tu trebuie s-o ajuti pe mamica la treburile casei; l-a povatuit Stefania. La un moment dat apare micutul, cu casca de bicicleta plina de cacati intr-o mana si cu o lopatica in cealalta.
- Gata bunica, i-am strans.
---> Papagalii. Un cird de papagali galagiosi vin dimineata si seara prin anumite orase din zona noastra. An de an sint parca mai multi. De unde au aparut? Unii credeau ca au fost scapati din custi, altii ca ar fi emigrat din Mexic! Mister
---> Am profitat de moment si le-am povestit si eu ce-am patit cu papagalul Evei. Ea ne-a invitat odata, la masa de pranz. Prezent, intr-o cusca de inaltimea unui om, era papagalul ei. Musafirii il admirau, se apropiau de cusca, el se infoia amenintator, cu zgomote de atac. Am remarcat ca doar eu ii eram pe plac. I-am servit o aluna, printre gratii. A luat-o delicat dintre degetele mele. Am prins curaj. Am deschis usita de sus si i-am intis cu teama mana.A sarit frumusel pe mana mea si m-am trezit cu el pe umar. Ce mandru m-am mai plimbat cu el vreo 15 minute printre musafiri. Nimeni nu era ca mine... El gangurea incetisor si citeodata ma lua usor de ureche. Cind m-am plictisit m-am dus la Eva si am rugat-o sa-l ia.
- Nu pun mana pe el, mie frica.
- Cum il ingrijesti?
- Are aripile taiate, ii dau de mancare, apa si curat cusca.
M-am mai rugat de unul de altul, situatia devenise nitel tragica. Pana la urma, m-am asezat pe un scaun cu spatarul inalt si tot invartind umarul pe linga spatar, l-am fortat subtil sa treaca pe el. Eva a impins scaunul langa cusca si papagalul a sarit pe ea.
Mi-am ales un loc la masa cit mai indepartat de el si cind a trebuit sa merg la toaleta, am ales o ruta ocolitoare. El insa ma urmarea din priviri permanent.Norocul meu ca nu putea zbura. Dupa mai multe paharele am uitat sa iau ruta ocolitoare si am trecut pe langa cusca.
A sarit instantaneu catre mine, eu instictiv am dat sa-l prind, el ca sa nu cada s-a agatat cu ciocul, de degetul meu. Ce cioc au astia care sparg samburi. Sange, pansamente si injuraturi.

Tabla adunării

Mihai Olaru a fost medic veterinar la Făget. In California, trebuiau trecute nişte examene pentru a profesa acesta meserie. A incercat odată şi apoi s-a orientat catre camioanele cu mancare. Aceste camioane sint nişte bucătarii ambulante. 2 persoane deservesc camionul nichelat: o bucătareasa şi conducătorul auto care este şi chelner. Mecanismul funcţionarii: camionul se prezinta prompt la pauza de masa, 11:30 la compania X, 12:00 la compania Y, şi aşa mai departe. Sint meniuri fixe dar si a la carte pentru un cost extra. Totul merge ca pe roate, deşi am inteles de la el ca punctualitatea şi curbele care răstoarna oalele, se bat cap in cap. Compania cu camioanele de mancare aparţinea unor emigranţi greci. Testul de angajare a decurs astfel:

- Cît fac doi şi cu doi?
- Patru, a raspuns Mihai.
- Cît fac trei şi cu patru?
- Sapte.
- Niciodata în activiţătile noastre.

Mihai a ras, managerului grec i-a placut rasul lui Mihai şi l-a angajat. A lucrat pe food truck cîţiva ani buni, pana a deschis un restaurant: Delta. Aici cred eu, a aplicat aceeaşi tablă greceasca a adunării.

Nota la regulile muncii proletare în capitalism

In decursul anilor, presa americana relateaza cazurile unor angajati nemultumiti, care vin la locul de munca si împusca managerul.
Daca o sa apara un caz invers, managerul nemultumit împusca un salariat; sînt înclinat sa cred ca salariatul respectiv a citit în prealabil regulile muncii proletare în capitalism.

Axioma: tata lui Marian

In zona Los Angeles, casele cu vita de vie imprejur, sint sau au fost locuite de emigranti romani.

Prioritaţi

Ma scol dimineaţa si mai intii pornesc computerul. Pe vremea cind nu aveam PC in casa, mai intii mergeam la baie.

Singurul nuc

Ieri seara am mancat 21 de nuci verzi. Tai nitel din codita si partea verde ca sa descoperi crapatura, cu varful cutitului, desfaci nuca in doua. Scobesti miezul si cureti miile de coji, cu dificultate. Iami...iami... Nu mint, mainile imi sint inca maronii, stanga degetul mare si aratator ca un oval, dreapta toate degetele. As putea sa va fac si o poza.
Le-am furat din singurul nuc pe care l-am vazut eu in California. E in curtea unui cetatean, cu ramuri si in aleea din spate. Aleea asta, se termina in strada Stejarului!?. Daca culegi nucile cu atentie si nu vorbesti cu cine te ajuta, nu te simte labradorul cetateanului. Fiica mea mi-a zis ca ar fi mai bine sa cer voie proprietarului, care nu pare a culege nucile niciodata! Doar ciorile sint competitia noastra. E mai interesant fara permisiune.
Prima data cind am vazut pe vineva furand, a fost dupa terminarea cooperativizarii in Romania:gradina mare din jurul casei bunicului, s-a micsorat de cinci ori. Ciresii, merii, prunii, acum ai cooperativei erau neingrijiti si ramaneau neculesi. Bunicul il lua pe Chiper, care doar scheuna incet la apropierea anumitor persoane si culegea fructele.
Cum s-ar spune, fura din propria gradina.

LAX, GPS si Caiii

Dis de dimineata, pe 11 septembrie 08, nevasta si fiica mea au plecat in RO. Fiind o zi de amintiri neplacute pentru americani nu erau prea multi calatori la terminalul United.
- Care e destinatia finala?
- Cluj
- What?
- C L U J
- Can you spell it for me?
Pun bagajele pe cantar. Se uita la pasapoarte, la monitor si pleaca sa vorbeasca cu cineva.
- E o problema cu acesta rezervatie. Duduia Ana de la ghiseul 61 va va rezolva.
I-au bagajele, taiem calea tuturor, la ghiseul 61 mai era o pasagera care scotea chilotii dintr-o valiza si ii punea in cealalta. Cu noile reglementari nu poti depasi 50 pounds/bagaj si ea le uniformiza. Ajungem in fata duduiii Ana, o negresa amabila si hotarata.
- Toate segmentele calatoriei sint confirmate, dar biletul electronic nu a fost emis.
- Cum adica emis, ca nu e de hartie? (pentru biletele de hartie mai platesti $25 in plus)
- Va scriu nr de telefon de la Lufthansa (partenerul lui United) sa va emita biletul.
Suna nevasta mea, dureaza - meniuri, voci automate, muzica ... in sfarsit functionarul de la capatul liniei apasa clapa: Enter. Imediam ne indreptam catre controlul de intrare spre terminal unde eu, nu mai eram acceptat. Nevasta mea insa, vrea sa fumeze, si iesim afara, pe o pasarela care leaga terminalul de parcaj.
- Nici nu trebuie sa aprinzi tigara aici
- De ce?
- Tragi aer in piept si esti rezolvat cu fumul de la circulatia intensa.

Serviciul meu e relativ aproape de aeroport, asa ca am ajuns inainte de 7:00 cind ora mea obisnuita este dupa 9:30. Toti m-au intrebat ce si cum, iar Edgar de la productie m-a intrebat discret daca, nu m-a dat nevasta afara din casa!

Poti urmari traseul avioanelor online, cind vin, pleaca, daca au intirziere, ba chiar pe teritoriul american prin GPS le vezi exact cum se misca pe harta. Astea au fost problemele mele in dimineata respectiva.

Ce salt in domeniul tehnologic!? Mai acum citiva ani, petreceam verile la bunicii mei. Imi dadea bunicul haturile si el de culca in caruta. La prima bifurcatie de drumuri
- Tataie pi unde o luam?
- Lasa bai ca stiu caiii.

Completari la Regulile muncii proletare în capitalism:

In 1968 a aparut cartea Principiul lui Peter care spune ca intr-o ierarhie fiecare angajat are tendinta de a avansa pana la nivelul de incompetenta. Cu acesta descoperire a creat o noua stiinta (cea a ierarhiilor), aducatoare de venituri suplimentare autorului. Regulile muncii proletare în capitalism descoperite de Iliuta pot reprezenta bazele unor noi teorii. Contribui si eu cu citeva adaugiri.

Consideratii generale:

Nu aplicati aceste reguli fara ca in prealabil sa studiati situatia dvs in cadrul companiei unde lucrati. De fapt trebuie sa descoperiti o linia virtuala, o data depasita va rezulta in concedierea dvs. Linia de concediere e mai mai greu de descoperit pentru ca:
- companiile vehiculeaza ideea ca toti salariatii sint usor de inlocuit, nu intotdeauna adevarat caci inlocuirile sint foarte dureroase material si spiritual.
- linia de concediere e diferita la companiile de stat fata de cele particulare, de ex.
- poate Iliuta ma ajuta aici (ar mai fi marimea companiei, tipul sefului dvs, ce studii aveti, ce stiti sa faceti efectiv, cum se comporta colegii, etc) .
- salariul. Daca salariul, este mai mic decit estimat pe economie, linia de concediere se indeparteaza.

Odata ce ati descoperit linia de concediere, prima regula a muncii proletare în capitalism este: cu cit sinteti mai aproape de acesta linie, cu atit aveti o viata privelegiata in companie.

Iar daca din greseala ati depasit linia, zicala: un sut in fund este un pas inainte, va va consola.

Completari la Regulile muncii proletare în capitalism:
1. Seful, patronul, managerul
- seful vine la tine cu ideile lui si trebuie sa plece cu ideile tale.
- daca ai norocul sa-l prinzi in dimineata cand ai intirziat, la masa ta, cautind o hartie importanta, ofera-i ironic portofelul tau.
- pentru tarile care au forma politicoasa in exprimare: vorbeste intotdeauna politicos cu seful. O data la 5 luni arunca-i un tu.
- pentru tarile care nu au forma politicoasa in exprimare: saluta intotdeauna politicos seful. O data la 5 luni ignora-l.
- ultimele 2 puncte ar merge mai bine, daca poti imita privirea vamesului care te intreaba de ce ai venit in tara respectiva.
- nu lua niciodata vacanta in aceeasi perioda cu seful.
2. Zilele de boala
- trebuie utilizate in scopuri personale. Cind esti cu adevarat bolnav, vii eroic la servici.
3. Cind iti cauti un serviciu
- cauta o companie care are mai multe corpuri de cladire apropiate. Ce bucurie e cind te plimbi intre ele, cu un dosar in mina.
4. Sedintele
- paraseste sedinta macar o data, ingandurat si fara a cere permisia.
5. Restaurantele
- refuza invitatiile platite de sef la restaurant. Pentru o suma nesemnificativa, mai ales daca se serveste si un vin bun, poate afla lucruri despre dvs sau colegi, care altfel nu i le-ati fi divulgat niciodata.
- in cazuri extreme se poate refuza si masa de Craciun.
6. Proiecte sau munca efectiva
- proverbul "daca taceam, filozof ramaneam" trebuie aplicat cit mai des. Explicatiile date sefului, trebuie sa fie scurte si fara multe detalii. Sefii sint in general mai buni la vorbe si folosesc detaliile pentru a te chestiona in continuare.
- pentru ingineri electronisti, buni la dat explicatii, mai jos: Keep your boss from worrying.
7. Proiectele personale
- proiectele personale trebuie realizate intai. Sefii va vor incarca intotdeauna cu sarcini urgente asa ca cele personale trebuie sa aiba prioritate.
8. Parcaj
- odata la 5 luni parcati fara jena masina dvs pe locul destinat masinii sefului direct.
9. Maririle de salariu
- in unele intreprinderi salariul este invers proportional cu munca depusa.
- momentul cind solicitati marirea de salariu este foarte important. Recomandatie: solicitati acesta cind seful sefului direct, este plecat pe o perioada mai lunga, din intreprindere.
10. Deplasarile
- in constructie.

Sper ca aceste idei sa va ajute la locul de munca. Succes.

PS. Pentru cei care au lucrat in RO, inainte de 1989, poate existau si Regulile muncii burgheze in comunism?

Sondaje

M-am gandit toata dimineata care o fi scopul unui sondaj? Definitiv sa imbunatateasca activitatea si viata oamenilor. Sa le arate calea eficienta de urmat.

In Romania dinainte de 1984, nu prea am intalnit sondaje.

In California m-am lovit de ele, in urmatoarele forme:

- In anii 80 ne-am luat un Ford nou. La citeva luni am fost invitat sa particip la un sondaj platit ($50). Evenimentul avea loc intr-o sambata, la Marriott LAX. Peste 50 posesori fericiti de Ford erau prezenti si dupa vreo ora de asteptari plus bauturi racoritoare, am trecut la completarea chestionarului. Am inceput costiincios dar dupa vreo 10 minute m-am oprit si l-am rasfoit. Erau si intrebari simple si complexe legate de dealer-ii de masini Ford. Un calcul sumar: 1/2 + 1/2 ora drumurile, o ora cu bauturile racoritoare, 3-4 ore chestionarul, deci sub $10/ora. Am terminat chestionarul intr-o ora, cu ajutorul experientei unor laboratoare plictisitore din politehnica, unde puneam rezultate decente, din burta. Ford Motor Company nu m-a mai invitat la alt sondaj. Dupa experientele avute cu Ford-ul, urmatoarele masini cumparate de mine au fost japoneze.

- In anii 90 primeam la servici chestionare de diverse sondaje care contineau si 1$ nou nout. Aruncam hirtiile la cos si luam dolarul. Dupa un timp n-au mai venit. Poate ca daca le-as fi completat mi-ar fi trimis altele cu 10$ in plic, cine stie?

- Cele mai multe sint pe telefon. Aplici pentru un jurnal tehnic gratuit si te suna unii cu accent indian. Acesta + accentul meu romanesc = neintelegere deplina.

- Participarea la sondajele online din proprie initiativa, sint cele mai placute. Acum 2 luni, am aderat la unul care suna cam asa: cerem demisia antrenorului echipei nationale de fotbal a Romaniei, dupa esecul penibil la Campionatul European de Fotbal 2008. Initiativa esuata pana in prezent.

Lectiile de acordeon

Cind eram mititel le placea parintilor mei acordeonul si mi-au luat un meditator. Intre lectii ziceau: pune mina pe acordeon ... mergeam si-l atingeam doar.
Asta am inceput sa-i povestesc prietenului meu Adrian, duminica. A inceput sa rida.
- De ce rizi?
- Te si vedeam lautar la restaurantul romanesc din Anaheim. Mai stii sa canti ceva?
- Nu, doar sa misc burduful. Am scapat de lectii.
- Cum ai reusit?
- Stii care era strigatul de lupta a vitejilor daci?
- Nu
- Fuggiiti, ascundeti-va!! Cind venea maestrul dispaream subit. Reapaream cind pleca. Mama ma bumbacea de fiecare data, pina am descoperit ca ii venea mai grea sa se suie in nucul mare din fundul curtii.
Daca as fi procedat eu asa cu fetele mele, ar fi fost un caz de "abused children". Aici copii nu sint ai tai, ci iti sint doar incredintati sa-i cresti.

Cum am scapat de inundatie

Desi am numai 22 mile pina la servici, conduc la intoarcere pe 6 freeway-uri si anume: 405-S, 110-N,91-W, 710-N, 105-W si 605-N. De fapt doar pe 2 sau 3 merg mai mult, pe restul doar intru si ies. Nu numai ca cistig timp (de multe ori nu) dar ma tine alert: poate nu o sa am "Alzheimer" la pensie si nu pot suporta freeway-ul la pas, ca oile.
Ieri am plecat cu vreo jumate de ora mai devreme pentru ca se anuntase ploaie si pentru ca patronii sint plecati sa-si vada niste rude in Australia. La intrarea pe 91 un adevarat spectacol: in spate inca se vedea apusul de soare, in fata nori negri la distanta ca in picturile renasterii italiene iar la stinga nori cenusii cu multe fulgere si trasnete. Am urmat neabatut 91-W, nu am mai luat-o la stinga pe 710 si nici pe 605, sfirsind ultima portiune pe strazi.
Acasa nu prea au fost interesati de aventurile intoarcerii mele de la servici, doar Wilson (pitbull) si Bella si-au manifestat entuziasmul obisnuit. Au fost si mai bucurosi cind le-am dat cite jumatate de "treat".
Seara la stiri am vazut ce prapad a facut ruperea de nori intre 91 si 105: masini plutind in intersectii, in unele locuri a plouat cu gheata de marimea unui mar oprit din crestere, etc. Am remarcat secventa pe o strada cu apa pina la genunchi, in care un tinar african-american intr-o masina "Sport Utility" a salvat o blonda atragatoare de la innec, prin "sun-roof". Incepuse acum sa-mi para rau ca in 96 cind mi-am cumparat Civicul nu aparuse moda cu "SportUtility Vehicles" si ca nu am luat ruta 110-N.
In final, pacat ca nu poate si Mircica sa citeasca acest email (nu si-a instalat discul gratuit de laAOL) pentru ca ar fi spus: iar o zgudui.
Costel, 13 noiembrie 2003.
Actualizare, 2 septembrie 2008: inundatii n-au mai fost pe unde ma invart eu. Bunicul meu ar fi spus: ca gaina imprejurul stogului. Wilson si Bella sint cu 5 x 7 ani mai batrani. Am pierdut moda cu SUV si am inlocuit Civicul cu Versa. Mircica a luat o pensie de boala si s-a intors definitiv in Bucuresti, sta pe langa Cismigiu si se uita dupa "iepurasi". AOL sint aproape falimentari.
Eu am descoperit pozele si blogger-ul lui Iliuta: Regulile muncii proletare în capitalism